Mitul „abundenței prin AI” se destramă: cum apasă inteligența artificială salariile și alimentează o bulă economică periculoasă

Directorii marilor companii tech promovează tot mai intens ideea că inteligența artificială deschide drumul către o eră a abundenței, în care automatizarea va genera prosperitate inclusiv pentru categoriile sociale cele mai vulnerabile.

În acest discurs, AI apare ca o forță aproape salvatoare, capabilă să rezolve inegalitățile economice și să creeze o societate mai bogată, mai eficientă și mai echitabilă, scrie Futurism.

Realitatea economică descrisă de date și de analizele unor economiști relevă însă un tablou mult mai dur. În loc să producă prosperitate distribuită, expansiunea AI pare să alimenteze o bulă financiară care apasă direct asupra veniturilor populației active.

Economistul Dean Baker argumentează, spre exemplu, într-o analiză publicată de Center for Economic and Policy Research, că evaluările actuale ale companiilor AI nu pot fi justificate decât prin scenarii extreme: fie inteligența artificială va genera profituri uriașe într-un timp foarte scurt, fie profiturile celorlalte companii din economie se vor prăbuși. Ambele variante sunt improbabile, dar investițiile continuă, iar consecințele se simt deja la nivelul salariilor.

Inteligența artificială, în raport cu ruptura dintre venituri, cheltuieli și consum

Un indicator esențial pentru înțelegerea fenomenului este raportul dintre salarii și consum. Timp de aproape un deceniu, înainte de pandemie, ponderea veniturilor din muncă în consumul total s-a menținut relativ stabilă.

În perioada 2013-2019, acest raport se situa constant într-o zonă de echilibru, ceea ce însemna că nivelul de consum era susținut de venituri reale, nu de mecanisme artificiale de finanțare.

După pandemie, lucrurile au evoluat diferit de așteptări. În loc să revină la valorile anterioare, acest indicator a scăzut accentuat, ajungând în 2025 sub un prag considerat sănătos pentru economie.

Diferența procentuală poate părea mică la prima vedere, dar efectele sunt uriașe: vorbim de aproximativ un trilion de dolari anual în consum care nu este susținut de creșteri salariale reale.

Cu alte cuvinte, oamenii cumpără mai mult decât ar permite veniturile lor. Acest dezechilibru nu este alimentat de creșterea nivelului de trai, ci de mecanisme artificiale precum evaluările speculative ale companiilor AI, investițiile masive de capital de risc, construcția de centre de date și umflarea portofoliilor financiare. Economia funcționează pe baza unei iluzii de prosperitate, nu pe fundamente solide de venituri din muncă.

Această situație creează o vulnerabilitate structurală majoră. În momentul în care investițiile speculative încetinesc sau se prăbușesc, consumul nu mai poate fi susținut, iar riscul unei recesiuni devine real. Practic, AI nu creează o economie mai sănătoasă, ci una mai fragilă, dependentă de capital financiar și nu de forța de muncă.

De ce ar putea ajuta spargerea bulei AI clasa muncitoare

Contrar discursului dominant din industria tech, spargerea bulei AI nu ar fi un dezastru social generalizat, ci mai degrabă o corecție economică necesară.

Din perspectiva lui Dean Baker, o astfel de prăbușire ar afecta în principal elitele tehnologice și investitorii care beneficiază direct de speculațiile financiare, nu populația activă.

Pentru angajați, efectul ar putea fi chiar pozitiv pe termen mediu și lung. O economie mai puțin dependentă de investiții speculative și mai mult ancorată în producție reală și venituri din muncă ar crea premisele unei distribuții mai echilibrate a resurselor.

În locul unei „abundențe” teoretice promise de CEO-ii din Silicon Valley, ar apărea o economie mai stabilă, în care consumul este susținut de salarii reale, nu de bule financiare.

Problema de fond nu este inteligența artificială ca tehnologie, ci modul în care este integrată în sistemul economic. Atunci când AI devine un instrument de concentrare a capitalului și de comprimare a costurilor cu forța de muncă, efectul nu este prosperitatea generală, ci polarizarea socială. Câștigurile se acumulează în vârf, iar presiunea se transferă asupra salariilor și condițiilor de muncă.

În acest context, „era abundenței” promisă de liderii tech apare mai degrabă ca un slogan de marketing decât ca o realitate economică.

Datele arată că inteligența artificială, în forma actuală de implementare, nu produce bunăstare colectivă, ci alimentează un model economic instabil, bazat pe speculație, dezechilibre și scăderea ponderii muncii în economie.

Dacă această bulă se va sparge, impactul va fi dur pentru investitori și companiile supraevaluate, dar pentru majoritatea populației ar putea reprezenta începutul unei recalibrări necesare: o revenire la o economie în care valoarea este creată prin muncă reală, nu prin promisiuni tehnologice hiperbolizate.