Mașinile electrice cu autonomie de 1200 de kilometri, mai aproape de realitate. Un test cu baterii solid state crește încrederea în categorie

Autonomia foarte mare a mașinilor electrice a fost mult timp un amestec de promisiuni, prototipuri și cifre obținute în condiții atent controlate. Tocmai de aceea, atunci când o demonstrație se întâmplă pe drumuri publice, cu un traseu real și o mașină care arată, în mare, ca un model de serie, discuția se schimbă. Nu în sensul că „gata, mâine ai 1200 km în showroom”, ci în sensul că anumite limite tehnice încep să fie depășite în mod repetabil.

În acest context apare testul realizat de Mercedes-Benz cu un EQS modificat, echipat cu celule solid-state furnizate de Factorial Energy. Rezultatul, o călătorie de peste 1.200 km fără oprire la încărcare, a reaprins interesul pentru o tehnologie care promite, de ani, densitate energetică mai mare și siguranță îmbunătățită față de bateriile Li-ion clasice, dar care s-a lovit mereu de dificultăți de producție și de durabilitate.

Testul de 1200 km și de ce contează

Mercedes-Benz descrie demonstrația ca un parcurs de 1.205 km, de la Stuttgart la Malmö, realizat fără reîncărcare, cu un EQS de test „ușor modificat”, echipat cu o baterie lithium-metal solid-state. Detaliul important este că mașina ar fi ajuns la destinație cu autonomie rămasă semnificativă, ceea ce sugerează că nu vorbim despre o „stoarcere până la zero”, ci despre un pachet capabil să susțină confortabil un asemenea drum în condiții reale.

Electrek leagă acest test de Factorial Energy, compania americană care furnizează celulele și care vizează comercializarea tehnologiei începând cu 2027. Articolul notează că Mercedes consideră celulele un „gamechanger”, în timp ce Factorial argumentează că platforma sa solid-state aduce exact triada pe care piața o cere: autonomie mai mare, masă mai mică și eficiență economică mai bună pe termen lung.

Totuși, merită să citești corect semnificația cifrei de 1.200 km. Nu este o certificare WLTP pentru un model de serie, nu este o garanție că orice EQS de mâine va face aceeași distanță, și nici o dovadă că problema infrastructurii dispare. Este, în schimb, o dovadă că solid-state poate ieși din laborator și poate funcționa într-un scenariu de utilizare publică, cu temperaturi, trafic și necesar de climatizare reale, adică fix tipul de stres care separă o demonstrație de marketing de un progres tehnologic.

De la laborator la producție: ce știm despre planul Factorial

În paralel cu testul pe drum, Factorial a anunțat o mișcare financiară care spune multe despre momentul industriei: compania urmează să ajungă pe bursă printr-o combinație de afaceri cu Cartesian Growth Corporation III, o structură de tip SPAC. Comunicatul oficial indică o evaluare de aproximativ 1,1 miliarde de dolari (pre-money), plus 100 milioane de dolari capital nou printr-un PIPE, iar compania rezultată ar urma să fie listată pe Nasdaq sub simbolul FAC, cu închiderea tranzacției estimată pentru mijlocul lui 2026.

De ce contează această mutare pentru subiectul autonomiei. Pentru că solid-state nu e doar despre „celule bune”, ci despre scalare: fabrici, lanțuri de aprovizionare, control de calitate, randamente și costuri. Intrarea pe piața publică este, de obicei, un semn că o companie are nevoie de capital mare tocmai pentru etapa care transformă un prototip funcțional într-un produs repetabil la sute de mii de unități. În același timp, este și o zonă în care așteptările se pot supraîncărca, iar termenele pot aluneca, mai ales când tehnologia e la limita dintre chimie, inginerie și producție industrială.

Pe partea de validare, Factorial nu mizează doar pe un singur partener. Stellantis, de exemplu, a comunicat în 2025 validarea unor celule solid-state de 77Ah (FEST), cu densitate energetică declarată de 375 Wh/kg și peste 600 de cicluri, plus un timp de încărcare de la 15% la peste 90% în 18 minute la temperatura camerei. Reuters a raportat același reper de încărcare rapidă și faptul că Stellantis plănuiește integrarea bateriilor într-o flotă demonstrativă în 2026.

Imaginea de ansamblu este clară: tehnologia solid-state începe să bifeze, pe bucăți, exact temele care țin pe loc adopția EV-urilor în zona de mase. Autonomie mai mare, încărcare mai rapidă și performanță mai stabilă sunt promisiuni care, dacă se confirmă în modele de serie, reduc presiunea pe infrastructură și pe planificarea drumurilor lungi. Dar până la „normalitatea” de 1.000–1.200 km într-o mașină accesibilă mai e un prag important: costul pe kWh și capacitatea industriei de a produce sigur, consistent și la scară, fără compromisuri la durabilitate. Testul Mercedes și pașii financiari ai Factorial nu închid discuția, dar o mută într-o zonă mai concretă, unde progresele nu mai sunt doar grafice, ci kilometri reali.