Inteligența artificială în educația din România: între utilizare necontrolată, lipsa regulilor și modelele europene de bună practică

Inteligența artificială a intrat rapid în rutina zilnică a elevilor și studenților din România, devenind un instrument folosit constant pentru teme, proiecte, traduceri, sinteze de informații sau pregătirea pentru examene.

Deși este menționată oficial în programa școlară ca instrument educațional, realitatea din școli și universități arată o utilizare în mare parte neorganizată, fără reguli clare, fără ghiduri funcționale și fără mecanisme reale de responsabilizare.

Problema nu mai este doar frauda academică sau copierea, ci transformarea profundă a modului în care tinerii învață. Tot mai mulți profesori atrag atenția că dependența de AI riscă să afecteze dezvoltarea gândirii critice, autonomia intelectuală și capacitatea de analiză.

În loc să fie un sprijin pentru învățare, tehnologia ajunge adesea să înlocuiască procesul de înțelegere, devenind o scurtătură cognitivă care reduce efortul intelectual autentic.

România: între recomandări oficiale și realitatea din școli și universități

În sistemul educațional românesc, inteligența artificială este deja recomandată ca instrument de predare la mai multe discipline, de la matematică, informatică și fizică, până la economie, istorie, dezvoltare personală sau TIC.

În practică însă, integrarea sa este fragmentată și incoerentă. Lipsesc regulile clare de utilizare, formarea sistematică a profesorilor și procedurile de control educațional.

În multe școli, elevii folosesc AI frecvent, fără a verifica informațiile și fără a apela la surse academice sau științifice.

Chatboții devin surse primare de conținut, iar procesul educațional este redus la generarea automată de răspunsuri. În acest context, documentarea, analiza și gândirea proprie sunt tot mai des ocolite.

La nivel universitar, situația nu este fundamental diferită. Softurile antiplagiat nu pot identifica eficient conținutul generat de AI, iar lipsa unor politici clare lasă instituțiile fără instrumente reale de control.

Tot mai multe voci din mediul academic susțin că soluția nu este interzicerea tehnologiei, ci schimbarea modului de evaluare: mai mult dialog, evaluare orală, interacțiune directă și verificarea reală a competențelor, nu doar a conținutului livrat pe hârtie sau în format digital.

Din ce în ce mai clar, se conturează ideea că inteligența artificială trebuie tratată ca un instrument educațional, nu ca un substitut al gândirii. Responsabilitatea pentru rezultat trebuie să rămână la utilizator, iar folosirea AI trebuie însoțită de reguli, transparență și educație etică.

Ce fac diferit alte țări europene

În mai multe state europene, integrarea AI în educație este deja mult mai structurată. În Ungaria, universitățile au introdus coduri clare de utilizare a inteligenței artificiale: studenții pot folosi AI ca instrument de sprijin, dar sunt obligați să declare acest lucru, iar folosirea la examene este interzisă. Accentul este pus pe responsabilitate personală și transparență.

În Lituania, AI este deja integrată sistemic în școli. Majoritatea profesorilor folosesc instrumente AI pentru pregătirea lecțiilor, iar elevii sunt instruiți să utilizeze tehnologia după reguli clare: marcarea conținutului generat de AI, folosirea doar cu acordul profesorului și limitarea utilizării la activități educaționale bine definite.

Ministerul Educației a creat ghiduri naționale care permit fiecărei școli să-și construiască propriile politici interne, într-un cadru unitar.

Spania și Grecia oferă alte perspective relevante. În Spania, utilizarea AI este extrem de răspândită, dar lipsa alfabetizării digitale și a reglementărilor clare generează confuzie și utilizare incorectă.

În Grecia, integrarea AI a evidențiat probleme structurale mai profunde: diferențe mari de acces la tehnologie, infrastructură deficitară și inegalități sociale care influențează direct accesul la educație digitală.

Comparativ, România se află într-o zonă de tranziție: AI este prezentă în discursul public și în documentele oficiale, dar lipsesc instrumentele reale de implementare, ghiduri clare, politici educaționale coerente, formare profesională pentru profesori și strategii moderne de evaluare.

Direcția europeană devine tot mai clară: nu interzicerea inteligenței artificiale, ci integrarea ei responsabilă, etică și controlată. Accentul nu cade pe tehnologie în sine, ci pe modul în care este folosită: pentru dezvoltarea gândirii critice, a competențelor reale și a autonomiei intelectuale.

Pentru România, miza nu este dacă AI va fi folosită în educație, ci cum va fi integrată. Fără reguli clare și fără educație digitală solidă, inteligența artificială riscă să devină un substitut al gândirii. Integrată corect, însă, poate deveni unul dintre cele mai puternice instrumente educaționale ale viitorului.