13 ian. 2026 | 18:02

Ilie Bolojan ar urma să fie ministru interimar al Educației. Propunerea ajunge la președintele Nicușor Dan

Politic
Ilie Bolojan ar urma să fie ministru interimar al Educației. Propunerea ajunge la președintele Nicușor Dan
FOTO: Profimedia Images

Premierul Ilie Bolojan a transmis oficial către președintele României, Nicușor Dan, propunerea de a prelua interimar conducerea Ministerului Educației, rămas vacant după demisia lui Daniel David, de la finalul lunii decembrie. Anunțul a fost făcut de Guvern, care a precizat că documentele necesare au fost trimise în cursul zilei de marți.

Daniel David și-a dat demisia pe 22 decembrie

Potrivit comunicării oficiale, propunerea vizează atât constatarea vacantării funcției de ministru al Educației și Cercetării, ca urmare a demisiei lui Daniel David, cât și desemnarea premierului Ilie Bolojan ca ministru interimar. Portofoliul Educației este liber din luna decembrie, când fostul ministru și-a anunțat plecarea din Executiv.

În data de 22 decembrie, Daniel David a confirmat public demisia, subliniind că a dorit o ieșire „amiabilă” din funcție. Într-un mesaj amplu, acesta a explicat că a considerat momentul potrivit pentru retragere, întrucât sistemul educațional nu mai era expus unor riscuri imediate. Totodată, România scăpase de amenințarea suspendării fondurilor europene, iar el a simțit că este timpul să revină la profesia sa de bază, cea de psiholog.

Un alt argument invocat de Daniel David a fost legat de bugetul pe anul 2026. Fostul ministru a susținut că este firesc ca bugetul Educației să fie elaborat de persoana care îl va gestiona efectiv, menționând că l-ar fi informat pe Ilie Bolojan încă din vară că mandatul său nu va fi de lungă durată. Surse politice au indicat, la acel moment, că demisia ar fi fost influențată și de refuzul lui David de a accepta noi reduceri bugetare în domeniile Educației și Cercetării.

Un context tot mai tensionat în ceea ce privește educația

În acest context, surse guvernamentale afirmă că Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul tocmai pentru a-și asuma măsuri dificile, în special reducerea numărului de locuri finanțate de la buget pentru studenți. Se pare că nu s-ar fi găsit, deocamdată, un candidat dispus să preia portofoliul Educației într-un moment tensionat, marcat de nemulțumiri în sistem și de amenințări cu proteste sau chiar grevă generală, inclusiv înaintea examenelor.

Premierul a vorbit deja, în ultimele săptămâni, despre necesitatea diminuării numărului de locuri bugetate în învățământul superior. O primă reducere a fost aplicată, fiind eliminate aproximativ 600 de locuri fără taxă, în special din universitățile tehnice. O eventuală continuare a acestei politici ar însemna că mai mulți studenți vor fi nevoiți să plătească taxe pentru a urma studiile universitare.

Pe fondul acestor tensiuni, Ilie Bolojan ar fi decis să conducă temporar ministerul, pentru a implementa măsurile considerate necesare. Totuși, un consilier prezidențial pe probleme de educație a atras atenția că interimatul nu ar trebui să se prelungească, iar premierul ar trebui să vină, în cel mult două săptămâni, cu o propunere clară pentru un ministru cu funcție plină.

În spațiul public au fost vehiculate mai multe nume ca posibili succesori ai lui Daniel David, printre care Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, și Luciana Antoci, consilier al premierului pe probleme de educație. Deocamdată însă, soluția interimatului pare să fie cea agreată.