IKEA a intrat în Skyrim și a transformat o bibliotecă într-un companion. Cel mai ciudat crossover Bethesda este surprinzător de bun
După aproape 15 ani de dragoni, vrăji și mii de moduri create de comunitate, Skyrim a ajuns într-un loc greu de imaginat chiar și pentru standardele sale. IKEA și Bethesda au lansat KALLAX Storageborn, o creație oficială și gratuită în care celebra etajeră suedeză devine un companion vorbitor. Iar ceea ce pare la prima vedere o reclamă absurdă s-a dovedit a fi un mod surprinzător de elaborat, potrivit unei analize publicate de Rock Paper Shotgun.
KALLAX Storageborn a fost realizat de Kinggath Creations și aprobat oficial de Bethesda. Nu este doar un obiect decorativ introdus într-o casă din Skyrim. Primești misiuni noi, două dungeon-uri, arme, obiecte speciale și un companion complet dublat de actorul și comediantul britanic Matt Berry.
IKEA rezolvă una dintre cele mai vechi probleme din Skyrim
Totul începe într-un mod familiar oricărui jucător Skyrim. Aduni prea multe obiecte și personajul devine „overencumbered”, adică nu mai poate alerga din cauza inventarului prea greu.
În acel moment apare un mesaj magic care îl trimite pe Dragonborn către Storereach. Este un dungeon care începe ca o peșteră obișnuită din Skyrim, dar se transformă treptat într-un magazin Dwemer inspirat fără prea multă subtilitate de IKEA.
Printre exponate apar piese de mobilier cu nume pseudo-suedeze, cărucioare adaptate universului Skyrim și chiar fantome care demonstrează produsele. Glumele continuă inclusiv cu un schelet găsit într-o toaletă, alături de un mesaj care sugerează că personajul s-a pierdut prin labirintul magazinului.
Umorul funcționează tocmai pentru că Skyrim are de mult timp o relație specială cu comunitatea de modding. Playtech scria încă de acum mai bine de un deceniu despre modurile spectaculoase create pentru Skyrim, iar comunitatea a continuat să transforme RPG-ul Bethesda mult după lansarea din 2011.
O etajeră IKEA te urmărește prin Tamriel
Piesa centrală este KALLAX. Jucătorul trebuie să-l asambleze folosind un manual care imită instrucțiunile IKEA și un instrument inspirat de celebra cheie imbus.
După asamblare, mobilierul prinde viață. KALLAX poate merge alături de Dragonborn, poate transporta obiecte, poate aduna loot și chiar poate pune la loc dezordinea din locuințele jucătorului.
Printre obiectele noi se numără Allenblade, o armă inspirată de cheia imbus, Staff of Assembly și chiar un Meatball Helmet, o trimitere evidentă la chifteluțele suedeze asociate magazinelor IKEA.
Modul are trei misiuni și două dungeon-uri noi. Există inclusiv o confruntare cu o creatură construită din dezordine, ceea ce duce conceptul de „soluție pentru depozitare” până la concluzia sa logică și complet absurdă.
Faptul că o asemenea colaborare funcționează spune multe și despre longevitatea jocului. Skyrim s-a aflat anul acesta printre finaliștii pentru World Video Game Hall of Fame 2026, la aproape 15 ani de la debut.
O reclamă în joc care nu se simte doar ca o reclamă
KALLAX Storageborn este, evident, o campanie publicitară. IKEA nu încearcă să ascundă acest lucru. Diferența este că brandul a ales să construiască efectiv conținut pentru joc, în loc să planteze pur și simplu produse într-un decor.
Rezultatul ridică și o întrebare importantă pentru industria gamingului. Companiile discută tot mai mult despre reclame integrate în jocuri, iar presiunea pentru noi surse de venit este tot mai mare.
Skyrim este însă un caz special. Jocul are deja o cultură construită în jurul modurilor, glumelor și situațiilor absurde. Un raft vorbitor IKEA nu pare complet deplasat într-un univers în care jucătorii au petrecut ani întregi modificând aproape orice element posibil.
Bethesda continuă, de altfel, să investească masiv în universurile sale. Playtech relata recent că Fallout și The Elder Scrolls au devenit priorități pentru Bethesda, într-o perioadă în care compania încearcă să exploateze mai eficient cele mai cunoscute francize.
KALLAX Storageborn este disponibil gratuit prin Bethesda Creations pentru Skyrim Special Edition pe PC și Xbox. IKEA spune că versiunea pentru PlayStation va ajunge ulterior. Iar dacă mai era nevoie de o dovadă că Skyrim refuză să dispară, acum poți traversa Tamrielul însoțit de o etajeră IKEA care îți cară săbiile, armurile și toate obiectele e care nu te înduri să le arunci.