Explozia din Rahova: ancheta se extinde la distribuitorul de energie și un angajat al companiei de gaze. Bilanțul morţilor a ajuns la patru
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au anunțat, vineri, extinderea urmăririi penale în dosarul exploziei produse în luna octombrie într-un bloc din cartierul Rahova. Ancheta îi vizează atât pe operatorul de distribuție a energiei electrice, cât și pe un angajat al companiei de gaze naturale, în condițiile în care bilanțul victimelor a ajuns la patru persoane decedate.
Defecțiuni la rețeaua electrică și verificări superficiale
Potrivit procurorilor, firma de distribuție a energiei electrice ar fi încălcat obligațiile legale privind exploatarea și monitorizarea rețelei aflate în proximitatea imobilului. Începând cu anul 2023, de la preluarea rețelei, operatorul nu ar fi asigurat funcționarea acesteia în condiții de siguranță și nu ar fi respectat normele tehnice în vigoare. Defectul apărut pe rețeaua electrică ar fi dus la perforarea conductei de gaze care alimenta blocul din strada Vicina, favorizând acumularea de gaze și, ulterior, producerea deflagrației în dimineața zilei de 17 octombrie 2025.
În același dosar, urmărirea penală a fost extinsă și față de un agent de intervenție de urgență al operatorului de gaze naturale. Anchetatorii susțin că acesta a efectuat verificări superficiale, fără a identifica tipul de defect existent și fără a parcurge toate punctele prevăzute în instrucțiunile de lucru. Totodată, nu ar fi fost luate măsurile de siguranță necesare, inacțiuni care au menținut starea de pericol în zonă și au contribuit la producerea exploziei.
”În continuarea cercetărilor în cauza privind explozia petrecută în dimineaţa zilei de 17.10.2025 la scara 2 a blocului 32 din str. Vicina, nr. 3, sector 5, Bucureşti, aducem la cunoştinţa publicului că urmările acesteia, în prezent, constau în decesul a patru persoane, vătămarea corporală a şapte persoane, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea a unui număr de 36 de autoturisme”, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit sursei citate, procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale faţă de o persoană juridică şi faţă de o persoană fizică în dosar, pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Firma faţă de care s-a extins urmărirea penală este operatorul de distribuţie a energiei electrice despre care procurorii spun că, din anul 2023, când a preluat proprietatea asupra reţelei de distribuţie energie electrică din proximitatea imobilului, şi până în ziua exploziei, ”în mod culpabil nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile legale, în sensul că nu a monitorizat siguranţa în funcţionare a reţelei electrice de distribuţie şi nu a exploatat-o cu respectarea normelor tehnice în vigoare, cu consecinţa intervenirii unui defect pe reţeaua de distribuţie electrică ce a dus la perforarea conductei de gaz de alimentare a imobilului din Bucureşti, str. Vicina, nr. 1, bl. 32, sc. 2, sector 5, aspect ce a condus la o acumulare de gaze în imobilul menţionat şi la producerea unei explozii în data de 17.10.2025, ora 09:08”.
Patru morți, zeci de locuințe distruse
Conform datelor oficiale, explozia a avut urmări grave: patru persoane și-au pierdut viața, șapte au fost rănite, iar 54 de apartamente au fost distruse sau au devenit improprii pentru locuit. De asemenea, 36 de autoturisme au fost avariate sau distruse. Inițial, bilanțul indica trei decese și 15 persoane rănite.
”Astfel, persoana fizică în cauză nu a identificat tipul de defect al sistemului de alimentare cu gaze naturale, deşi avea obligaţia să procedeze în acest sens, a efectuat verificări superficiale, nefiind efectuate identificări în toate locurile menţionate în Instrucţiunile de lucru şi nu a luat măsurile de siguranţă prevăzute de aceleaşi Instrucţiuni de lucru. Prin omisiunea de a efectua verificările şi de a lua măsurile impuse de instrucţiunile de lucru în cazul intervenţiilor de urgenţă, această persoană fizică a menţinut starea de pericol a imobilelor din str. Vicina aflate în vecinătatea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, la care a fost identificat un defect constând în existenţa unor fisuri, neîmpiedicând acumularea de gaze şi producerea exploziei din dimineaţa zilei de 17.10.2025 la imobilul din str. Vicina, nr. 1, bl. 32”, a arătat Parchetul.
În urma incidentului, Distrigaz Sud Rețele a întrerupt alimentarea cu gaze naturale pentru peste 1.000 de clienți din zonă. Reluarea furnizării s-a făcut ulterior, etapizat, doar pentru imobilele care îndeplineau condițiile tehnice și de siguranță. În unele cazuri, alimentarea nu a putut fi reluată din cauza pierderilor de gaze identificate la instalațiile de utilizare ale clienților.
Autoritățile au permis revenirea locatarilor doar în clădirile declarate sigure, în timp ce corpul de clădire în care s-a produs explozia a fost declarat impropriu pentru locuit. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor responsabilităților în acest caz de distrugere din culpă cu consecințe dezastruoase.