De ce mâncăm mici de 1 Mai: Cât costă în 2026 acest preparat tradițional în cele mai cunoscute locuri din București

De ce mâncăm mici de 1 Mai: Cât costă în 2026 acest preparat tradițional în cele mai cunoscute locuri din București
Micii, mâncarea preferată a românilor de 1 Mai (Foto: Profimedia)

Pentru mulți români, Ziua Muncii nu înseamnă doar o zi liberă, ci și miros de grătar, ieșiri la iarbă verde și, mai ales, mici. De-a lungul anilor, acest preparat a devenit simbolul perfect al zilei de 1 Mai, însă povestea lui este mai complexă decât pare la prima vedere.

Micul, preparat tradiţional românesc sau nu?

Deși sunt considerați un preparat tradițional românesc, micii sunt, de fapt, disputați de mai multe țări din Balcani, precum Bulgaria, Grecia, Serbia sau Turcia. Originea lor duce către zona otomană, unde preparatele din carne tocată, condimentate și gătite pe grătar, precum kebabul,  erau foarte populare.

Potrivit pasionatului de gastronomie Moghazehi Mehrzad, micul este, în esență, o adaptare locală a kebabului:

„Din reţeta originală de mici fac parte chimenul şi ienibaharul, condimente folosite foarte des de turci, fiind adaptată de fiecare zonă după gusturile şi obiceiurile culinare”.

Legenda românească spune însă că micii ar fi fost inventați în secolul al XIX-lea, în București, la celebrul han „La Iordachi”. Povestea spune că proprietarul, Iordache Ionescu, ar fi rămas fără mațe pentru cârnați într-o seară aglomerată. În lipsă de alternative, a pus carnea direct pe grătar, iar rezultatul a fost un succes imediat. Astfel ar fi apărut micii, care au devenit rapid unul dintre cele mai iubite preparate din România.

Cum au ajuns micii mâncarea preferată a românilor de 1 Mai?

De-a lungul timpului, micii au fost asociați tot mai mult cu 1 Mai, în special în perioada comunistă, când ieșirile organizate în aer liber și mesele colective erau frecvente. După 1989, tradiția a rămas, dar a devenit mai relaxată: românii ies la grătar cu familia și prietenii, iar micii sunt nelipsiți.

Nu există 1 Mai fără mici (Foto: Profimedia)

Nu există 1 Mai fără mici (Foto: Profimedia)

Cât costă micii în cele mai cunoscute locaţii din Bucureşti?

În 2026, însă, această tradiție vine și cu un cost mai mare. Prețurile au crescut vizibil, mai ales în locurile cunoscute din Capitală.
Unul dintre cele mai populare locuri este La Ciotoianu, unde un mic costă aproximativ 7 lei. Dacă adaugi și garnitura, nota crește rapid: muștarul este 7 lei, cartofii prăjiți 14 lei, iar o salată de murături tot 14 lei. Pentru cei care vor altceva, cotletele de berbecuț ajung la 11 lei/100 g, iar cârnații de Pleșcoi la 8 lei/100 g.

La celebra Terasa Obor, recent modernizată, preţul pentru un mic este de 6 lei, în timp ce meniul cu 4 mici, pâine şi muştar costă 25 de lei.

Un alt loc apreciat de bucureșteni este Atelierul de Mici, unde accentul cade pe calitatea cărnii. Aici, prețul este calculat diferit: un kilogram de mici cruzi ajunge la aproximativ 50 de lei, ceea ce îi face o opțiune populară pentru cei care preferă să îi gătească acasă.

Printre cele mai cunoscute locații rămâne și La Cocoșatu, unde un mic costă în jur de 8 lei. Garniturile sunt însă mai scumpe: o porție de cartofi prăjiți ajunge la 22 de lei, iar 250 de grame de cârnați de casă costă aproximativ 42 de lei.

Nu există 1 Mai fără mici pe masă

Chiar dacă prețurile au crescut, popularitatea micilor nu pare să fie afectată. În fiecare an, de 1 Mai, grătarele se încing în toată țara, iar românii păstrează această tradiție, indiferent de costuri.

În esență, micii nu sunt doar un preparat culinar, ci o parte din cultura locală. De la o întâmplare într-un han din București până la mesele în aer liber de astăzi, ei au devenit simbolul unei zile în care oamenii se relaxează și se bucură de timpul liber. Astfel, chiar dacă în 2026 sunt mai scumpi decât în anii trecuți, micii rămân vedeta incontestabilă a zilei de 1 Mai.