Cum vrea Honda să-ți folosească senzorii mașinii ca să găsești gropile înainte să le iei în plin

Dacă ai condus măcar o iarnă pe drumuri ciupite de îngheț-dezgheț, știi senzația: un „clonc” scurt, o vibrație prin volan, apoi gândul că o anvelopă sau o jantă tocmai și-a găsit sfârșitul. De cele mai multe ori, nici măcar nu apuci să vezi groapa la timp, iar raportarea ei către autorități rămâne o idee bună… pe care n-o face nimeni când e pe fugă.

Exact aici intră o direcție interesantă pe care o testează Honda: să transforme senzorii deja existenți pe mașini (camere, radar, LiDAR) într-un „sistem nervos” care observă degradările de pe drum și le trimite mai departe, astfel încât reparațiile să devină mai rapide și mai bine prioritizate. Proiectul a fost testat în SUA, în colaborare cu autoritățile din Ohio, și promite economii serioase la buget, dar ridică inevitabil și întrebări despre date și confidențialitate.

Ce a testat Honda în Ohio și de ce contează

Pilotul s-a desfășurat timp de doi ani pe aproximativ 3.000 de mile (în jur de 4.800 km) de drumuri din zone centrale și sud-estice ale statului Ohio, atât în mediul urban, cât și rural, pe vreme variabilă și la ore diferite. Inițiativa a fost finanțată de Ohio Department of Transportation și a implicat DriveOhio, i-Probe Inc., Parsons Corporation și University of Cincinnati.

Ce a urmărit sistemul, concret? Nu doar „gropi”, ci o listă destul de amplă de probleme de infrastructură: indicatoare uzate sau obturate, parapete și bariere deteriorate, gropi cu dimensiune și poziție, „shoulder drop-off” (diferențe de nivel periculoase la marginea carosabilului), marcaje rutiere șterse, plus evaluarea calității/asperității drumului. Ideea este ca mașina să „vadă” și să „simtă” ce se întâmplă cu asfaltul și cu elementele de siguranță, apoi să transforme aceste observații în semnale utile pentru echipele de întreținere.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Rezultatele pe acuratețe au fost, cel puțin pe hârtie, suficient de bune ca să justifice discuția despre scalare: detecția indicatoarelor deteriorate/obturate a urcat spre 99%, parapetele avariate la 93%, iar gropile la 89%. Nu e perfecțiune, dar e un prag de la care poți începe să prioritizezi intervențiile fără să trimiți oameni pe teren doar ca să „vâneze” problemele la pas.

Cum sunt colectate și folosite datele

Partea care face sistemul interesant nu e doar detectarea, ci fluxul de date. În pilot, informațiile au fost procesate prin modele de „Edge AI” (adică analiză cât mai aproape de sursă, pe vehicul sau pe echipamente asociate), apoi transmise către o platformă cloud a producătorului și afișate operatorilor prin dashboard-uri web. În plus, datele au fost integrate și într-un sistem de management al activelor de infrastructură. Cu alte cuvinte, nu e o simplă hartă cu pini, ci un „pipeline” care poate intra în planificarea întreținerii.

Din perspectiva unui șofer, ideea seamănă cu o versiune mult mai „industrială” a conceptului de hartă a gropilor: doar că aici datele nu vin dintr-o aplicație de telefon, ci din senzorii mașinii, iar consumatorul final nu e neapărat șoferul, ci autoritatea care decide unde trimite echipe și bugete.

Au existat și abordări „similare ca intenție”, dar diferite ca scop: sisteme care trimit avertizări către șoferi, ca să eviți denivelările în timp real. În cazul proiectului din Ohio, accentul nu cade pe a-ți arăta ție groapa pe ecran, ci pe a ajuta administrația să repare mai repede și mai eficient.

Economii pentru autorități, întrebări pentru șoferi

Estimarea de economii vehiculată pentru Ohio Department of Transportation trece de 4,5 milioane de dolari pe an, în principal prin reducerea inspecțiilor manuale, programarea mai inteligentă a intervențiilor și evitarea reparațiilor „târzii”, mai scumpe. Bonus: mai puțină expunere a echipelor de mentenanță la trafic, pentru că nu trebuie să stea la marginea drumului doar ca să colecteze date.

Pentru șoferi, beneficiul e indirect, dar palpabil: mai puține șanse să lovești o groapă „nouă”, plus infrastructură mai coerentă (marcaje vizibile, indicatoare ok, parapete întregi). Problema e că un astfel de sistem devine cu adevărat puternic abia când se scalează. Un eșantion de mașini de test e bun ca demonstrație, dar o rețea reală ar cere participare largă, eventual de la mai mulți producători, ca să existe suficientă densitate de date.

Aici apare nodul sensibil: partajarea datelor. Proiectul vorbește despre date anonimizate, însă în ultimii ani a crescut atenția publică asupra telemetriei auto și asupra modului în care poate ajunge în ecosistemul de asigurări. De aceea, chiar și când ți se spune că informația e „anonimă”, rămâne important să înțelegi exact ce se colectează, cât timp se păstrează și cu cine se partajează, mai ales în contexte în care comportamentul la volan poate ajunge să influențeze costuri.

De la pilot la realitate: ce ai de urmărit

Chiar dacă vorbim despre SUA, contextul e universal: drumurile proaste costă. În diferite analize din zona infrastructurii și a organizațiilor auto, se discută despre impactul economic al drumurilor degradate — atât prin costuri directe de întreținere pentru șoferi, cât și prin timp pierdut în trafic sau reparații făcute „în regim de avarie”. În paralel, clasamentele de tip consumator arată cât de mult diferă calitatea drumurilor de la un stat la altul, ceea ce explică de ce unele administrații sunt mai motivate să adopte soluții de monitorizare inteligentă.

Pentru tine, partea practică ține de control: dacă un astfel de model ajunge să fie oferit comercial, primul lucru pe care merită să-l faci e să verifici ce opțiuni ai în mașină pentru telemetrie și partajare, ce e „opt-in” și ce nu, și ce promite compania despre anonimizare. La fel de important, dacă lovești o groapă și ai pagube, tehnologia nu repară asfaltul de una singură — tot ai nevoie de mecanisme clare de intervenție, reparație și, acolo unde legislația o permite, despăgubire.

În final, proiectul din Ohio e un exemplu bun de „utilizare neașteptată” a senzorilor de asistență: aceeași suită care te ajută la menținerea benzii sau la frânare automată poate deveni o unealtă de întreținere a infrastructurii. Dacă se dovedește că modelul e sustenabil și acceptabil pentru șoferi, următorul pas logic e extinderea la scară mare — iar aici discuția nu mai e doar despre un singur stat sau un singur producător, ci despre cum ar putea arăta un standard de industrie pentru date, transparență și beneficii clare pentru comunitate.