Cum au dispărut câinii care trăgeau sănii în Antarctica. Tratatul internațional care i-a scos definitiv de pe continentul înghețat

Timp de aproape un secol, câinii de sanie au fost parte din însăși istoria explorării Antarcticii. Au tras sănii prin viscol, au însoțit expediții legendare, au salvat vieți și, în cele mai dure situații, au devenit chiar hrană pentru oameni rămași fără provizii. Astăzi însă, ideea de a vedea un câine pe continentul alb pare aproape de neconceput. Din 1994, Antarctica a rămas complet fără câini, printr-o decizie luată nu de exploratori, ci printr-un tratat internațional menit să protejeze mediul extrem de fragil al regiunii.

Dispariția câinilor din Antarctica nu a fost un accident și nici rezultatul progresului tehnologic. A fost o hotărâre politică și științifică, cu implicații ecologice, istorice și simbolice. Ce a dus, însă, la această interdicție și de ce au fost îndepărtați definitiv de pe continent?

De la eroi ai explorării la tovarăși indispensabili în expediții

Conform celor de la IFLScience, primii câini care au pus labele pe continentul antarctic au ajuns acolo în 1899, când exploratorul norvegian Carsten Borchgrevink a adus zeci de animale pentru a-i ajuta pe oameni să supraviețuiască iernii polare. Era pentru prima dată când o echipă umană „ierna” pe continent, iar câinii au devenit imediat esențiali pentru transport, orientare și moral.

În așa-numita „epocă eroică” a explorărilor antarctice, de la începutul secolului XX, câinii de sanie au fost folosiți de mari nume precum Robert Falcon Scott, Douglas Mawson sau Roald Amundsen. Ei trăgeau sănii cu provizii, echipamente și oameni, traversând crevase, platouri înghețate și furtuni de zăpadă care ar fi fost imposibil de parcurs altfel.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Există și o latură dureroasă a acestei istorii. În situații extreme, când proviziile se epuizau, câinii au fost sacrificați pentru hrană, un fapt consemnat fără ocolișuri în jurnalele de expediție. Cazul celebru al exploratorului Douglas Mawson, rămas aproape singur pe gheață după moartea partenerilor săi, arată cât de strâns legată era supraviețuirea oamenilor de prezența câinilor.

După al Doilea Război Mondial, câinii au continuat să fie folosiți în misiuni științifice, cercetare și logistică. Deși vehiculele motorizate au început să le ia locul, animalele erau încă apreciate pentru fiabilitate, adaptabilitate la frig extrem și pentru rolul lor psihologic în viața izolată a cercetătorilor.

De ce au fost interziși câinii prin tratat internațional

În 1994, totul s-a schimbat. Un protocol al Tratatului Antarctic, dedicat protecției mediului, a stabilit clar că „câinii nu mai pot fi introduși pe uscat sau pe platformele de gheață, iar cei existenți trebuie îndepărtați”. Până la 1 aprilie 1994, ultimii câini au fost evacuați de pe continent.

Motivația principală nu a fost tehnologică, ci ecologică. Oamenii de știință au atras atenția asupra riscului ca animalele domestice să introducă boli într-un ecosistem aproape complet izolat. Un pericol major era reprezentat de virusul de jigodie canină, transmisibil la foci și alte mamifere marine, unde ar fi putut provoca epidemii devastatoare.

De asemenea, câinii erau considerați o specie non-nativă, iar prezența lor contrazicea principiile de conservare strictă ale Antarcticii. Existau îngrijorări legate de posibile atacuri asupra faunei locale, de perturbarea coloniilor de pinguini sau de impactul indirect asupra mediului. În plus, odată cu dezvoltarea vehiculelor moderne și a logisticii aeriene, câinii nu mai erau considerați indispensabili pentru cercetare.

Decizia a avut și o dimensiune simbolică: Antarctica urma să devină un continent dedicat științei și protecției mediului, nu exploatării sau folosirii tradiționale a resurselor. În acest nou cadru, chiar și prezența animalelor care fuseseră cândva eroi ai explorării a fost considerată incompatibilă cu obiectivele de conservare.

Un continent fără urme de labe, dar cu o istorie care rămâne

Plecarea ultimilor câini, în februarie 1994, a marcat finalul unei epoci. De atunci, Antarctica a rămas „fără urme de labe”, un spațiu în care doar oamenii și fauna sălbatică nativă mai au voie să existe. Pentru unii cercetători, a fost o decizie necesară și corectă din punct de vedere ecologic. Pentru alții, a însemnat și pierderea unei legături emoționale cu istoria explorării.

Povestea câinilor din Antarctica spune, de fapt, ceva mai larg despre felul în care umanitatea își schimbă relația cu natura. Ce era odată acceptabil pentru supraviețuire și progres a devenit, în timp, inacceptabil din perspectiva protejării mediului. Câinii care au tras sănii prin viscol, au însoțit oameni în necunoscut și au făcut posibilă cartografierea unui continent întreg nu mai sunt acolo, dar rolul lor rămâne înscris în istorie.

Antarctica de astăzi este mai curată, mai protejată și mai strict reglementată. Iar absența câinilor, deși poate părea un detaliu, este unul dintre cele mai clare semne ale transformării continentului din teritoriu al aventurii în sanctuar al științei și al conservării.