Cristian Andrei, cercetat în libertate după audieri. Este acuzat că ar fi agresat paciente în timpul ședințelor de terapie
Medicul Cristian Andrei a fost dus miercuri seară, 28 ianuarie, la audieri sub escorta Poliției, după mai multe percheziții în București, Ilfov și Dâmbovița. Este acuzat de viol, agresiune sexuală, înșelăciune și exercitarea fără drept a profesiei de psiholog.
Ce s-a întâmplat la audieri
Cristian Andrei a fost încătușat și dus la Serviciul de Investigații Criminale Sector 1, unde a fost audiat timp de peste opt ore. La ieșirea din sediu, acesta a declarat: ”Avem foarte multe lucruri de discutat, dar nu acum, pentru că nu ştiu cine şi de ce”. După audieri, medicul a fost lăsat să plece și este cercetat în stare de libertate.
În aceeași zi, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare, inclusiv la locuința sa din Târgoviște și la sediile institutului în care își desfășura activitatea. La una dintre percheziții, anchetatorii au fost atacați de doi câini agresivi. Un agent a folosit o armă cu bile de cauciuc, fără ca animalele să fie rănite.
Potrivit Poliției Capitalei, ”miercuri, 28 ianuarie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 1 au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează infracțiuni de înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii, viol și agresiune sexuală”.
Ce acuzații i se aduc medicului
Trei femei, printre care și o studentă, au depus plângeri împotriva lui Cristian Andrei. Anchetatorii susțin că, între 2019 și 2024, acesta ar fi profitat de vulnerabilitatea pacientelor în timpul ședințelor de psihoterapie.
”În cadrul unor ședințe de psihoterapie, desfășurate la sediul unui institut de profil,(…) acesta ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra unei persoane vătămate, profitând de starea de vulnerabilitate și dependență emoțională generată de relația terapeutică. În același context și interval de timp, bărbatul ar fi săvârșit și infracțiunea de viol”, susțin polițiștii.
Alte două foste paciente au reclamat că ar fi fost sărutate și pipăite cu forța, sub pretextul unor ”jocuri psihologice”. Într-un alt caz, din noiembrie 2024, o studentă ar fi fost agresată sexual în timpul activităților practice desfășurate sub coordonarea sa.
Cosmin Rîcanu, reprezentant SIC, a precizat: ”Avem cinci persoane şi martori care au depus plângeri, care au fost vătămate în această cauză. (…) A profitat de vulnerabilitatea persoanelor, le-a sedus și una dintre ele era studentă”.
De ce este acuzat că practica ilegal
Pe lângă infracțiunile de natură sexuală, Cristian Andrei este cercetat și pentru exercitarea fără drept a profesiei de psiholog. Potrivit anchetatorilor, acesta nu ar fi absolvent al unei facultăți de psihologie acreditate și nu ar deține atestat de liberă practică.
În perioada 2019-2024, ar fi indus în eroare mai multe femei, prezentându-se drept psiholog și încasând bani pentru ședințe de terapie. PressOne a dezvăluit încă din luna noiembrie că medicul nu figura în evidențele Colegiului Psihologilor din România. Cristian Andrei a recunoscut public că nu are atestat și că nu intenționează să obțină unul.
”Cum să întrețin relații sexuale? În timpul ședinței de psihoterapie faci psihoterapie”, declara el anterior.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar anchetatorii urmează să stabilească dacă se impun măsuri preventive suplimentare.