Comportament greu de explicat: ce a făcut ucigașul lui Mario Berinde imediat după ce l-a atacat
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei care a șocat o țară întreagă. Ancheta privind moartea adolescentului Mario Berinde scoate la lumină gesturi și reacții greu de înțeles ale principalului suspect, la scurt timp după atac. Procurorii încearcă să stabilească ce l-a determinat pe agresor să acționeze astfel și ce spune acest comportament despre starea sa psihică.
Ultimele clipe de viață ale lui Mario Berinde
Mario Berinde, un adolescent apreciat de colegi și profesori, și-a pierdut viața în urma unui atac violent petrecut în localitatea Cenei, județul Timiș. Potrivit anchetatorilor, conflictul ar fi pornit pe fondul unui scandal între mai mulți tineri, escaladat rapid într-o confruntare extrem de agresivă.
Datele din achetpă indică faptul că doi dintre suspecți l-au atacat pe băiat cu o toporișcă și un cuțit, iar ulterior, cu ajutorul unui al treilea minor, au încercat să incendieze trupul pentru a șterge urmele. După ce tentativa a eșuat, pentru a-și ascunde fapta, minorii au îngropat trupul acestuia în curtea locuinței.
Ce a făcut ucigașul lui Mario Berinde imediat după ce l-a atacat
Ceea ce i-a surprins pe procurori și polițiști este comportamentul agresorilor imediat după atac. Cei doi adolescenți implicați în crimă le-au spus anchetatorilor că, după ce au comis fapta cutremurătoare, au consumat marijuana.
Având în vedere ipoteza legată de droguri, autoritățile au desfășurat mai multe percheziții în localitatea Cenei, chiar în ziua înmormântării adolescentului. Investigațiile DIICOT au vizat modul în care principalul suspect, minorul 13 ani acuzat de crimă, a intrat reușit să obțină substanțele interzise.
Ulterior, rezultatele analizelor toxicologice au confirmat că minorul consumase droguri, fapt recunoscut ulterior și de acesta.
Substanțe interzise, ascunse într-un borcan de murături
Procurorii DIICOT din Timișoara și polițiștii antidrog au destructurat o rețea de trafic de droguri în localitatea Cenei, care se pare că are legătură cu ancheta privind uciderea adolescentului Mario Berinde.
După audieri, aceștia au reținut două persoane: un bărbat în vârstă de 24 de ani și un adolescent în vârstă de 17 ani. Conform probelor strânse până în acest moment, bărbatul în vârstă de 24 de ani i-ar fi pus la dispoziție canabis celui în vârstă de 17 ani încă din vara anului 2025. Chiar adolescentul ar fi cel care le-ar fi oferit substanțele interzise altor trei minori cu vârste între 13 și 15 ani și le-ar fi consumat alături de ei.
Oamenii legii au găsit peste 100 de grame de substanțe interzise care erau ascunse într-un borcan de murături și un cântar folosit pentru porționarea acestora.