Cine s-ar fi aflat la volanul microbuzului implicat în accidentul din Timiș. Fanii lui PAOK nu au avut un șofer profesionist
Șapte suporteri ai echipei PAOK și-au pierdut viața într-un grav accident pe DN6, lângă Lugoj, iar trei persoane au fost rănite. Microbuzul închiriat de fani din Grecia nu avea șofer profesionist, astfel că aceștia au condus pe rând, ceea ce ar putea explica tragedia.
Cine conducea microbuzul în momentul impactului
Accidentul s-a produs pe DN6-E70, în apropiere de Lugoj, județul Timiș, atunci când microbuzul închiriat de suporteri a intrat într-o depășire și nu a mai reușit să revină pe banda sa, ci s-a izbit frontal de un TIR.
În microbuz se aflau 10 persoane, cu mult peste capacitatea omologată de 9 locuri. Tragedia a curmat viața a șapte tineri, iar trei au fost răniți și internați în spital.
Patronul firmei din Edessa, Grecia, care le-a închiriat autovehiculul, a declarat, conform protothema.gr: ”Suntem în stare de șoc. Nu ne vine să credem. Șapte copii au fost luați pe nedrept. Am vorbit imediat (n.r. cu angajatul său care le-a închiriat microbuzul fanilor lui PAOK).
Și el este devastat. Copiii aveau vârsta lui.” Firma nu a pus la dispoziția fanilor un șofer profesionist, astfel că aceștia s-au descurcat singuri la volan, pe rând, în drumul spre Franța pentru meciul de Europa League împotriva lui Lyon.
De ce nu a fost prezent un șofer profesionist
Se pare că decizia fanilor de a conduce singuri microbuzul a fost una de compromis, iar lipsa unui șofer cu experiență a contribuit la producerea tragediei.
Patronul firmei și angajatul său au aflat de accident din Grecia și au reacționat imediat: ”Nu ne vine să credem. Am fost șocați și ne-am întors de urgență pentru a înțelege ce s-a întâmplat.”
Evenimentul a generat o mobilizare emoțională masivă: aproximativ 200 de suporteri ai lui PAOK au ajuns la Timișoara pentru a vizita spitalul unde se află cei trei supraviețuitori. Comunitatea fanilor este profund afectată, iar durerea se simte la cote maxime în Grecia.
Cum au reacționat Răzvan Lucescu și echipa PAOK
Antrenorul Răzvan Lucescu a transmis pentru Digi Sport:
”E într-adevăr o tragedie imensă. Probabil că în România nu s-a percepe la fel ca aici. Să știi că PAOK e ceva special, toți cei care susțin echipa se consideră o familie imensă. Când apar astfel de situații, se resimte enorm, se trăiește la cote maxime, tristețea e imensă. Pe de altă parte, sunt tineri, e păcat.”
Tot marți seara, Răzvan Lucescu a mers la stadionul ”Toumba” pentru a depune o coroană de flori în memoria fanilor care și-au pierdut viața.
”Toți cei care sunt parte trebuie să aibă forța să meargă înainte, iar noi, cei care suntem lângă ei, să-i susținem din toate punctele de vedere”, a adăugat antrenorul, subliniind legătura profundă dintre echipă și suporterii săi.