Ce salarii sunt în armată pentru civili: sumele fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea

ACTUALITATE
Ce salarii sunt în armată pentru civili: sumele fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Imagine reprezentativă de ilustrație

Interesul pentru o carieră în armată rămâne constant în România, mai ales în perioadele în care Ministerul Apărării anunță noi campanii de recrutare sau deschide înscrierile pentru instituțiile de învățământ militar. Odată cu lansarea noilor sesiuni de înscriere, mulți dintre cei care iau în calcul o astfel de carieră sunt curioși să afle care sunt veniturile din sistem. Grila oficială de salarizare arată diferențe semnificative între categoriile de personal din Armata Română, iar salariile pot varia considerabil în funcție de grad, funcție și tipul de activitate.

Au început înscrierile pentru învățământul militar și recrutarea

Ministerul Apărării a anunțat începerea înscrierilor pentru mai multe forme de învățământ militar. Procesul a debutat pe 9 martie și vizează colegiile naționale militare, instituțiile militare și civile de învățământ superior pentru formarea ofițerilor, precum și învățământul superior medical destinat subofițerilor sanitari.

De asemenea, au fost deschise înscrierile pentru învățământul postliceal militar, unde sunt pregătiți maiștrii militari și subofițerii. În paralel, Ministerul Apărării a demarat și procedurile de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști, oferind astfel mai multe posibilități de angajare pentru cei interesați de o carieră în sistemul militar.

Aceste etape fac parte din procesul anual de atragere a personalului în structurile Armatei Române, atât pentru funcțiile militare, cât și pentru unele posturi civile.

Ce salarii sunt în armată pentru soldați și gradați profesioniști

Potrivit grilei oficiale analizate de Profit.ro, soldații și gradații profesioniști se află la baza ierarhiei militare, această categorie incluzând grade precum soldat, fruntaș și caporal.

Pentru aceste funcții, solda de bază netă variază între 3.523 și 4.689 de lei. Aceste sume reprezintă salariul de bază acordat pentru programul normal de lucru.

În practică însă, veniturile pot fi mai mari, deoarece peste această soldă se adaugă mai multe componente suplimentare care apar frecvent în structura veniturilor militarilor.

Diferențe mari între gradele din armată

Grila oficială de salarizare arată că veniturile cresc odată cu gradul și responsabilitățile din sistemul militar.

În cazul subofițerilor, categorie care include grade precum sergent, sergent major, plutonier, plutonier major sau plutonier adjutant, solda de funcție variază între 4.577 și 6.834 de lei net.

Maiștrii militari, considerați specialiști tehnici ai armatei, au venituri apropiate de cele ale subofițerilor. Pentru această categorie, solda de funcție este cuprinsă între 4.337 și 6.869 de lei net.

La nivelul ofițerilor, diferențele devin mult mai vizibile. Pentru funcțiile de execuție, salariile pornesc de la 5.261 de lei și pot ajunge până la 10.565 de lei net. În cazul funcțiilor de comandă, solda de funcție variază între 5.563 și 29.517 lei net.

Ce salarii primesc civilii angajați în armată

Armata Română nu include doar personal militar. În cadrul instituției există și angajați civili, iar aceștia sunt împărțiți în două categorii principale: funcționari publici și personal civil contractual.

Funcționarii publici care lucrează în instituție au salarii diferite în funcție de poziție. Pentru funcțiile de execuție, veniturile sunt cuprinse între 4.862 și 13.807 lei net. În cazul funcțiilor de conducere, salariile pot varia între 11.627 și 21.312 lei net.

Personalul civil contractual are o grilă salarială diferită. Pentru funcțiile de execuție, salariile variază între 2.685 și 8.784 lei net. În cazul funcțiilor de comandă sau conducere, veniturile pot ajunge între 3.843 și 15.322 lei net.

Aceste valori reprezintă salariile de bază prevăzute în grila oficială.

Veniturile reale pot fi mai mari

Sumele prezentate în grila de salarizare reprezintă doar solda de funcție sau salariul de bază. În realitate, veniturile militarilor pot fi mai mari, deoarece la aceste valori se adaugă mai multe componente suplimentare.

Printre acestea se numără solda de grad, norma de hrană și diferite sporuri acordate în funcție de condițiile de muncă, clasă sau fidelitate. Norma de hrană ajunge în prezent la aproximativ 1.000 de lei pe lună.

De asemenea, militarii care nu beneficiază de locuință de serviciu pot primi compensație de chirie. În orașele mari, această compensație poate ajunge între 1.500 și 3.000 de lei pe lună.

Din acest motiv, veniturile reale ale unui ofițer sau subofițer pot fi, în multe cazuri, cu 30% până la 50% mai mari decât solda de funcție indicată în grila oficială.

Grila menționează totodată că valorile prezentate reprezintă nivelurile minime pentru un program normal de lucru și includ doar drepturile salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În aceste sume nu sunt incluse drepturile cu caracter nepermanent acordate unor categorii speciale de personal, precum piloți, magistrați militari, medici, profesori universitari sau militari din forțele pentru operațiuni speciale.