Cât de aproape a fost Hitler să obțină bomba atomică? Cuburi de uraniu din Al Doilea Război Mondial dezvăluie adevărul după 80 de ani

Un nou studiu contrazice însă această perspectivă. Potrivit publicației Live Science, cercetătorii au analizat documente istorice și cuburi originale de uraniu folosite de fizicienii germani, descoperind că reactorul nuclear nazist era mult mai departe de funcționare decât susținuse Werner Heisenberg, unul dintre cei mai importanți fizicieni ai secolului XX.

Cercetarea, publicată pe 29 septembrie 2026 în revista științifică PNAS Nexus, arată că Germania nu dispunea de cantitățile necesare de uraniu și apă grea pentru a realiza o reacție nucleară în lanț autosusținută.

Werner Heisenberg susținea că reactorul nuclear nazist era aproape finalizat

În timpul războiului, Germania nazistă a desfășurat un program de cercetare nucleară care urmărea înțelegerea fisiunii și dezvoltarea unui reactor funcțional. Proiectul a culminat cu experimentul B8, realizat în aprilie 1945 într-o încăpere subterană din localitatea germană Haigerloch.

Werner Heisenberg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică și unul dintre coordonatorii cercetărilor, a susținut în 1947 că reactorul fusese foarte aproape să funcționeze. Potrivit explicațiilor sale, o cantitate relativ mică de uraniu suplimentar ar fi fost suficientă pentru declanșarea unei reacții nucleare continue.

Noua analiză indică însă faptul că estimările sale erau prea optimiste.

Patrick Park, doctorand la Universitatea Princeton și autor principal al studiului, a explicat că diferența dintre calculele istorice și necesarul real de materiale era de aproximativ două ori.

Totuși, cercetătorul consideră că eroarea lui Heisenberg trebuie analizată în contextul perioadei. Germania se afla în ultimele luni ale războiului, infrastructura era afectată de bombardamente, iar numeroase aspecte ale fizicii neutronilor nu erau încă înțelese.

Întrebarea privind progresul programului nuclear german a fost analizată și anterior. Playtech a prezentat cât de aproape au fost naziștii de realizarea bombei atomice, inclusiv discrepanțele dintre ambițiile regimului și capacitățile sale tehnologice.

Cuburile de uraniu dezvăluie lipsurile majore ale reactorului B8

Reactorul B8 utiliza sute de cuburi de uraniu natural suspendate pe lanțuri metalice, într-un rezervor care conținea apă grea. Aceasta avea rolul de a încetini neutronii, facilitând producerea unei reacții nucleare în lanț.

Cercetătorii au analizat două cuburi originale păstrate până astăzi și au comparat măsurătorile cu documente istorice referitoare la materialele folosite în experiment.

Reactorul conținea 664 de cuburi de uraniu, fiecare cântărind aproximativ 2,32 kilograme. În total, instalația utiliza aproximativ 1.540 de kilograme de uraniu.

Potrivit noilor calcule, ar fi fost necesare cel puțin 1.200 de cuburi pentru ca reactorul să poată susține o reacție nucleară continuă. Problema nu se limita însă la uraniu. Instalația conținea aproximativ 1.400 de litri de apă grea, în timp ce simulările indică un necesar de aproximativ 3.000 de litri.

Apa grea era produsă într-o fabrică din Norvegia ocupată de Germania, printr-un proces industrial dificil și costisitor. Cercetătorii au stabilit că reactorul ar fi avut nevoie de o cantitate de apă grea mai mare decât întreaga producție disponibilă Germaniei în timpul războiului.

Prin urmare, lipsurile nu puteau fi remediate printr-o simplă ajustare a instalației.

De ce Germania nazistă nu putea construi nici un reactor alternativ

O altă întrebare analizată de cercetători a fost dacă Germania ar fi putut utiliza grafitul în locul apei grele, după modelul experimentelor realizate în Statele Unite.

Americanii reușiseră să obțină prima reacție nucleară în lanț controlată și autosusținută în decembrie 1942, la Universitatea din Chicago.

În cazul Germaniei, alternativa nu era însă viabilă. Grafitul care putea fi produs din resursele disponibile conținea impurități de bor, un element care absoarbe neutronii și împiedică menținerea reacției nucleare.

Astfel, cercetătorii au concluzionat că Germania nu avea posibilitatea realistă de a construi un reactor funcțional nici cu apă grea, nici cu grafit, în condițiile existente până la sfârșitul războiului.

Descoperirea oferă o perspectivă nouă asupra competiției nucleare dintre Germania și Statele Unite.

În timp ce programul german întâmpina obstacole tehnologice și logistice majore, americanii dezvoltau armele nucleare prin Proiectul Manhattan. Rolul oamenilor de știință implicați, inclusiv al lui Robert Oppenheimer și Albert Einstein, a rămas unul dintre cele mai dezbătute capitole ale istoriei științei.

Statele Unite au detonat prima bombă atomică experimentală în iulie 1945, iar în august au folosit arme nucleare împotriva orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki.

Germania capitulase deja în luna mai. Noile rezultate nu demonstrează doar că reactorul nazist era departe de funcționare, ci și că drumul până la o armă nucleară ar fi necesitat etape tehnologice suplimentare extrem de complexe.

Cercetarea arată și cât de valoroase pot deveni obiectele istorice atunci când sunt analizate cu metode științifice moderne. Două cuburi de uraniu, păstrate timp de peste opt decenii, au contribuit la clarificarea unei controverse istorice.

Într-un sens mai larg, studiul completează înțelegerea istoriei armelor nucleare și a Proiectului Manhattan și arată că temerile privind o bombă atomică nazistă iminentă nu erau susținute de capacitățile reale ale programului german din 1945.