Care mașină frânează cel mai bine în situații reale: testul ADAC arată diferențe uriașe între modele
Un test recent realizat de ADAC scoate la iveală o realitate pe care mulți șoferi o ignoră: sistemele moderne de asistență nu sunt deloc egale. Deși toate promit siguranță sporită, performanța lor diferă radical în situații reale, mai ales în condiții meteo dificile.
În test au fost incluse modele populare de mașini din mai multe segmente: BYD Seal, Tesla Model Y, Mercedes-Benz CLA, Volkswagen T-Roc, Subaru Impreza și Nio EL6. Concluzia generală a experților este clară: niciun sistem nu este perfect, dar diferențele dintre producători sunt mai mari decât te-ai aștepta.
Mercedes domină testul, dar nu fără mici scăpări
Cel mai bun rezultat a fost obținut de Mercedes-Benz CLA, care a reușit să evite impactul în majoritatea scenariilor, inclusiv în condiții de ceață densă. Sistemul său, bazat pe o combinație de radare și camere, a demonstrat o capacitate foarte bună de a identifica obstacolele și de a reacționa corect.
Cu un scor de 92%, modelul german s-a clasat pe primul loc. Totuși, nu a fost perfect: într-unul dintre teste, mașina a început corect procesul de frânare după detectarea unui pieton, dar a eliberat frânele fără un motiv clar, ceea ce a costat puncte importante.
Nio EL6, deși echipat cu un arsenal complet de senzori, inclusiv LiDAR, nu a reușit să țină pasul. A obținut 88% și s-a clasat mai jos, în special din cauza problemelor în condiții de vizibilitate extrem de redusă, unde sistemul a devenit ineficient.
Surpriza plăcută vine de la Tesla Model Y. Deși folosește doar camere, fără radar sau LiDAR, modelul s-a descurcat bine în ploaie și ceață. Totuși, în situațiile critice, a reușit doar să avertizeze șoferul în ultimul moment, fără a interveni prin frânare.
BYD, marele eșec, sistemul a ignorat complet obstacolele
Dacă în partea de sus a clasamentului diferențele sunt nuanțate, la coadă situația este mult mai clară. Mașina BYD Seal a fost, fără dubii, cea mai mare dezamăgire a testului.
În condiții diferite de cele ideale, sistemul de asistență a avut dificultăți majore în a detecta obstacolele. În ploaie puternică și ceață densă, acesta pur și simplu a încetat să mai reacționeze. Mai grav este că nu a emis nici măcar avertizări către șofer, ceea ce poate crea un fals sentiment de siguranță.
Rezultatul final spune totul: doar 38% și calificativul „inadecvat”, singurul model din test care a primit o evaluare atât de slabă. Experții ADAC consideră această performanță inacceptabilă și recomandă îmbunătățiri urgente sau, cel puțin, sisteme clare de avertizare atunci când senzorii nu mai funcționează corect.
În contrast, chiar și modele mai vechi precum Subaru Impreza au reușit rezultate solide, cu un scor de 77%, demonstrând că implementarea contează mai mult decât tehnologia în sine.