Când va avea loc cel mai spectaculos apus din 2026: Soarele apune în eclipsă
În fiecare an există măcar un moment astronomic care reușește să scoată oamenii din rutina serilor obișnuite, iar în 2026 „vedeta” nu va fi o ploaie de meteori sau o conjuncție rară, ci un apus de Soare care se suprapune cu o eclipsă. Astronomul Adrian Șonka a atras atenția că miercuri, 12 august 2026, va aduce un apus cu totul special: Soarele va coborî spre orizont în timp ce este acoperit parțial de Lună.
Ideea de „apus-eclipsat” sună aproape ca o metaforă, dar aici e vorba de un efect concret, vizibil: eclipsa începe înainte ca Soarele să apună, însă rotația Pământului face ca, pentru o parte a României, finalul spectacolului să fie tăiat de linia orizontului. Practic, nu doar că vezi discul solar „mușcat” de Lună, ci îl vezi dispărând în acest fel, cu acoperirea în desfășurare.
Fenomenul are și o componentă de raritate emoțională: apusurile sunt frumoase prin definiție, dar rareori au o „dramaturgie” cosmică în plus. În august, lumina e încă puternică, aerul poate fi limpede după o zi caldă, iar momentul se întâmplă seara, într-un interval accesibil, fără treziri la răsărit.
În acea zi se produce o eclipsă de Soare, iar în România se va vedea doar faza parțială. Asta înseamnă că Luna nu acoperă complet discul solar, ci doar o porțiune din el, ca o „înghițitură” care se mută lent pe marginea Soarelui. Totuși, chiar și o eclipsă parțială poate fi spectaculoasă atunci când se combină cu apusul, pentru că Soarele este jos pe cer, culorile sunt mai intense, iar contrastul vizual este mai ușor de perceput.
Pe lângă partea „de scenă”, există și componenta științifică a surprizei: în mod obișnuit, eclipsa e descrisă ca un eveniment cu început, maxim și final, urmărit pe un cer relativ înalt. Aici, însă, în multe locuri din România, evenimentul se „închide” prin apus, nu prin încheierea geometrică a eclipsei. Cu alte cuvinte, natura îți oferă o versiune incompletă, dar memorabilă: nu vezi neapărat finalul eclipsei, ci vezi finalul zilei „intersectat” cu eclipsa.
Adrian Șonka a explicat simplu de ce apusul ăsta iese în evidență: eclipsa începe înainte de apus, dar rotația planetei ne obligă să vedem cum Soarele apune în timp ce este acoperit de Lună. Acel „obligă” e, de fapt, cheia efectului: geometria eclipsei și geografia locului în care te afli decid ce primești ca spectacol. Uneori vezi o eclipsă „clasică”, alteori vezi un apus cu o „tăietură” cosmică, iar în 2026 România intră în a doua categorie.
Unde se vede în România și de ce Bucureștiul ratează momentul
Un detaliu esențial, care poate strica entuziasmul dacă îl afli prea târziu, este că apusul-eclipsat nu se vede din toată țara. Conform explicațiilor astronomului, fenomenul va fi vizibil din jumătatea vestică a României, în timp ce în București, de exemplu, nu va putea fi observat. Motivul este geometric: în est, momentul eclipsei se suprapune cu un Soare deja coborât sub orizont sau foarte aproape de apus, ceea ce reduce sau anulează vizibilitatea efectivă.
Asta nu înseamnă că „în restul țării nu există eclipsă”, ci că apusul-eclipsat, acel efect în care vezi Soarele apunând deja acoperit, este dependent de poziția exactă și de faptul că Soarele încă se află deasupra liniei orizontului. În vest, ai un mic avantaj de timp: apusul se produce puțin mai târziu, iar fereastra în care Soarele rămâne vizibil în timpul eclipsei este mai „generoasă”.
Dacă vrei să înțelegi cât de fină e diferența, gândește-te la un detaliu simplu: în multe orașe din Transilvania sau Banat, eclipsa are un interval de câteva zeci de minute, dar partea cu adevărat interesantă se comprimă aproape de apus, când Soarele are altitudine mică. Asta înseamnă că ai nevoie de un orizont clar către vest-nord-vest (în funcție de loc) și de cât mai puține obstacole: clădiri înalte, dealuri apropiate, copaci deși. Într-un oraș, o simplă linie de blocuri poate „tăia” momentul exact în care eclipsa devine fotogenică.
Mai există și un paradox plăcut: pentru că Soarele e foarte jos, atmosfera îi reduce din strălucire, iar culorile apusului pot face „mușcătura” Lunii să pară mai ușor de sesizat vizual. Totuși, asta nu înseamnă că devine sigur să te uiți fără protecție, ci doar că efectul estetic poate fi mai puternic decât la o eclipsă văzută la amiază.
De ce e rar și cum privești în siguranță un Soare „mușcat” la apus
Din punct de vedere al rarității, combinația apus + eclipsă are ceva special: eclipse parțiale mai apar, apusuri apar zilnic, dar suprapunerea lor într-un mod vizibil și bine poziționat pentru o zonă locuită este mult mai puțin frecventă. În plus, faptul că se întâmplă seara, într-un interval în care mulți oameni sunt deja în afara programului, crește șansa ca fenomenul să fie trăit ca un eveniment colectiv, nu doar ca o curiozitate pentru pasionați.
Dincolo de spectacol, rămâne partea care nu trebuie tratată superficial: siguranța. Chiar dacă Soarele este la apus și pare „blând”, radiația lui poate afecta ochii rapid dacă te uiți direct. Pentru observație, folosește ochelari speciali pentru eclipse, certificați, nu improviza cu ochelari de soare, sticlă afumată sau filtre „de casă”. Dacă vrei să fotografiezi, nu îndrepta camera sau telefonul spre Soare printr-un instrument optic (binoclu, telescop) fără filtru solar adecvat; riști să arzi senzorul și, mai grav, să te expui la un fascicul periculos.
Un truc simplu și sigur pentru a „simți” eclipsa fără să te uiți direct este proiecția: poți folosi o sită, un carton perforat sau chiar umbrele frunzelor, care proiectează pe sol mici semilune luminoase atunci când Soarele e parțial acoperit. La apus, efectul poate fi mai discret, dar rămâne o metodă elegantă de a vedea geometria eclipsei fără risc.
Mai există și o particularitate emoțională: apusul-eclipsat te prinde între două feluri de uimire, una veche și una cosmică. Pe de o parte ai apusul, cu reflexul lui universal de „închidere a zilei”. Pe de altă parte ai eclipsa, care îți amintește că, deasupra atmosferei, lucrurile se aliniază cu o precizie rece, indiferent dacă tu ai timp să le urmărești până la capăt. În 12 august 2026, exact această suprapunere face ca apusul să fie mai mult decât un apus: devine o demonstrație vizibilă a mișcării Pământului și a coregrafiei dintre Lună și Soare, într-un interval de câteva zeci de minute în care cerul pare să îți spună o poveste mai mare decât ziua care se termină.