Ar trebui să înceapă școala la ora 9.00 în România? Liderul elevilor explică de ce ideea orelor de la 9.00 nu s-ar potrivi în țara noastră EXCLUSIV
Cei aproape trei milioane de elevi de gimnaziu și de liceu din România au visat frumos doar pentru o singură noapte. Modelul care se discută în prezent în Franța, cel legat de intrarea la cursurile zilnice începând cu ora 9.00, iar nu 8.00, e doar o „utopie” în cazul infrastructurii noastre școlare.
Iar acest lucru e susținut nu de către reprezentanții autorităților locale și centrale, ci chiar de către reprezentantul Consiliului Național al Elevilor (CNE).
Iar argumentele tânărului Mihnea-Adrian Haiduc, de 17 ani, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, profilul filologie bilingv, română-engleză, sunt mai mult decât realiste.
În plus, Mihnea-Adrian Haiduc, președinte al CNE, e de părere că încercarea educațională din Hexagon nu trebuie abandonată cu una, cu două, ci urmărită cu atenție mai ales dacă va avea succes!
Originalitatea modelului românesc de învățământ
„Liderul” elevilor din România spune, din capul locului, că nu a tresărit prea tare atunci când a aflat despre ideea specialiștilor francezi, cea legată de schimbarea orei de intrare la orele de curs din gimnaziu și liceu, de la ora 8.00 la 9:00. Chiar dacă a înțeles bine beneficiile invocate în favoarea elevilor, legate de obținerea unor performanțe școlare mult mai vizibile, e categoric în formularea propriei opinii.
Și asta fiindcă mare parte dintre copiii noștri preferă să se ducă la culcare mai târziu, mai ales după o anumită vârstă, și să se trezească ceva mai târziu în raport cu obișnuințele părinților.
„În teorie, propunerea nu mi se pare rea. La o primă vedere, ar putea aduce beneficii. Dar în România, cu actuala ei infrastructură școlară, e doar o utopie să ne închipuim că ar putea fi posibilă aplicarea acesteia”, a declarat Mihnea-Adrian Haiduc pentru playtech.ro.
El se referă în primul rând la marele impediment legat de eventuala aplicare a unui asemenea proces și în România.
„La noi în țară există sute de școli gimnaziale și licee în care colegii mei, mai mici sau mai mari, învață nu în două schimburi, ci după cum știm cu toții, în trei. Orice decalare de program ne-ar scoate pur și simplu din grila actuală de funcționare. Poate că nouă, elevilor, ne-ar surâde să ne trezim mai târziu cu o oră, dar sistemul nu ar face față, pur și simplu. Și asta fiindcă avem o infrastructură școlară total diferită de cea a francezilor sau a altor sisteme educaționale occidentale, acolo unde accentul cade totuși diferit față de actualul nostru sistem de lucru”, mai spune elevul sătmărean de la unul dintre cele mai vechi licee ale țării, datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Ceva ar putea fi schimbat, totuși, prin modele-pilot!
Mihnea-Adrian Haiduc adaugă însă și un al doilea punct de vedere. Cel legat de o mult mai posibilă eventuală aplicare a unei asemenea idei.
El spune că guvernanții ar putea introduce ideea unor modele-pilot, cu anumite școli și licee din diverse colțuri ale țării, unde s-ar putea testa o asemenea eventuală modificare.
„Ideea înființării unor unități școlare de tip pilot, unde asemenea idei să poate fi testate ar trebui însă luată la modeul serios în calcul. Fiindcă ar trebui să se înțeleagă că schimbarea de care se tot vorbește în ultimii ani la noi, în sistemul nostrum școlar, poate veni și în acest mod. Există posibilitatea de a crea școli-pilot unde se pot crea asemenea condiții, și pentru elevi și pentru profesori, fără prea mari bătăi de cap. Iar din studiul rezultat, să se tragă concluziile necesare”, adaugă același Mihnea-Adrian Haiduc.
Tânărul e de părere că tot în acele posibile școli-pilot s-ar putea testa și alte variante, cum ar fi spre exemplu utilizarea mai pregnantă a Inteligenței Artificiale în pregătirea viitoarelor generații.
Realitatea bate orice plan pentru viitor
Pe de altă parte, liderul CNE afirmă și faptul că organizația pe care o conduce se pregătește pentru noi încercări de a convinge conducerea Ministerului Educației că actualul sistem de acordare a burselor, ca și deciziile luate la începutul actualulu an școlar, care au inclus printer altele comasarea a multor școli, nu e benefică cu adevărat sistemului nostru educational.
Mihnea-Adrian Haiduc, asemenea oricărui tânăr, mai e de părere că trebuie încercată orice variantă care ar putea îmbunătăți actuala stare de lucruri.