Apa de mare, transformată într-o sursă de energie curată și ieftină. Chinezii anunță o revoluție care ar putea schimba lumea

Un proiect industrial din China reaprinde una dintre cele mai vechi promisiuni ale tranziției energetice: hidrogenul verde produs ieftin, la scară mare, fără să „mănânce” apă dulce. În orașul Rizhao, provincia Shandong, un nou tip de instalație ar fi găsit o soluție pragmatică la o problemă care a ținut hidrogenul verde departe de piața de masă: costul energiei și al apei necesare pentru electroliză. Ideea centrală este simplă, dar eficientă: folosești apa de mare, iar energia necesară o obții, în mare parte, din căldura reziduală a industriei grele din apropiere, notează Corriere.it.

Rezultatul, susțin promotorii proiectului, este o „simbioză industrială” care ar putea face hidrogenul verde competitiv cu hidrogenul produs din hidrocarburi, fără a pune presiune pe resursele de apă dulce. Mai mult, instalația nu scoate doar hidrogen: produce și apă dulce și saramură bogată în minerale, care poate fi valorificată industrial pentru a compensa costurile.

De ce apa de mare era problema și ce spune că rezolvă proiectul

La prima vedere, pare logic să produci hidrogen din apă de mare, pentru că este o resursă practic inepuizabilă și ieftină. Doar că, în practică, sarea și compușii dizolvați creează două obstacole uriașe: coroziune și depuneri pe membrane, plus riscul producerii de clor gazos (un subprodus periculos) în procesul de electroliză. Din acest motiv, multe proiecte au preferat să lucreze cu apă dulce sau cu apă deja desalinizată, ceea ce ridică costurile și creează o tensiune dificilă între energie verde și consumul de apă într-o lume deja afectată de secetă.

Soluția propusă la Rizhao mizează pe două mișcări simultane: desalinizare și electroliză alimentate de „energie gratuită” din căldura deșeurilor industriale (de la oțelării și petrochimie) care altfel s-ar pierde în atmosferă. Proiectul afirmă că astfel crește eficiența utilizării energiei cu peste 20% față de sistemele convenționale care pornesc de la apă dulce. În plus, subprodusele devin o parte din modelul economic, nu doar un cost inevitabil.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Modelul „one in, three out” și cifrele care fac valuri

Conceptul promovat de laboratorul marin Laoshan din Qingdao este descris ca „one in, three out”: bagi în sistem un singur ingredient, apa de mare, și scoți trei produse. Pe lângă hidrogenul verde, instalația produce apă dulce foarte pură și saramură bogată în minerale, care poate fi utilizată în industria chimică. Asta schimbă povestea clasică a hidrogenului: nu mai plătești doar pentru energie și apă, ci creezi și fluxuri secundare de venit care pot amortiza investiția și consumabilele (cum ar fi membranele).

Datele prezentate pentru randamentele instalației sunt spectaculoase la scară de demonstrație: din aproximativ 800 de tone de apă de mare, sistemul ar furniza 450.000 de litri de apă dulce, 350 de tone de saramură și 192.000 de metri cubi de hidrogen verde. Acest volum de hidrogen ar fi suficient, conform descrierii, pentru a alimenta circa 50 de autobuze urbane pe aproximativ 7.300 km cu emisii zero la țeava de eșapament. În paralel, se vorbește și despre un cost al apei desalinizate de 0,28 dolari pe metru cub, sub nivelul unor repere internaționale invocate în material.

Ce înseamnă asta pentru piață și unde rămân semnele de întrebare

Dacă tehnologia se confirmă la scară mare, miza e uriașă: hidrogenul verde ar putea deveni cu adevărat competitiv în transport, industrie și stocare de energie, fără să depindă de apă dulce și fără să ceară subvenții masive doar pentru a supraviețui. Mai ales în zonele de coastă, cu industrie grea și multă căldură reziduală, un astfel de „cuplaj” ar putea transforma un cost (energia irosită) într-un avantaj strategic. Într-o lume în care electrificarea directă nu rezolvă totul (de exemplu, în unele procese industriale), hidrogenul rămâne o piesă importantă din puzzle.

Dar un proiect care „merge de o lună” și procesează încă relativ puține tone pe an ridică inevitabil întrebări: cât de repede poate fi scalat, cât rezistă sistemele în timp, cât costă mentenanța, cât de stabilă e calitatea hidrogenului și cum sunt gestionate riscurile tehnice (în special cele legate de coroziune și subproduse). Diferența dintre „pilot promițător” și „schimbare de piață” se face în ani, nu în comunicate, iar aici va conta ce rezultate apar după funcționare continuă și replicare în alte locații.