Anthropic acuză DeepSeek și alte companii chineze că au folosit Claude pentru a-și antrena modelele AI
Un nou conflict major zguduie industria inteligenței artificiale. Anthropic susține că mai multe companii chineze, inclusiv DeepSeek, ar fi folosit modelul său Claude pentru a-și îmbunătăți propriile sisteme AI, printr-o practică cunoscută sub numele de „distilare”.
Potrivit companiei americane, ar fi fost create aproximativ 24.000 de conturi frauduloase care au generat peste 16 milioane de interacțiuni cu Claude. Scopul? Extragerea capacităților avansate ale modelului și transferarea lor către sisteme dezvoltate independent.
Anthropic susține că aceste acțiuni au avut loc la scară industrială și au vizat în special abilitățile de raționament ale lui Claude, potrivit The Verge.
Ce este „distilarea” AI și unde începe problema, de fapt
Distilarea este, în esență, o metodă legitimă de antrenare a unui model mai mic folosind rezultatele generate de un model mai performant. Tehnica este utilizată frecvent pentru a crea versiuni mai eficiente și mai rapide ale unor sisteme complexe.
Însă, potrivit Anthropic, această metodă poate fi folosită și abuziv. În loc să dezvolte propriile capabilități de la zero, proces costisitor și de durată, o companie ar putea folosi interacțiuni masive cu un model avansat pentru a-i replica performanța într-un timp mult mai scurt și cu investiții mai reduse.
În cazul DeepSeek, compania este acuzată că a generat peste 150.000 de schimburi cu Claude, concentrându-se pe extragerea mecanismelor de raționament.
Mai mult, Anthropic afirmă că modelul său ar fi fost utilizat pentru a produce versiuni „sigure din punct de vedere al cenzurii” pentru întrebări sensibile politic, inclusiv teme legate de disidenți, lideri de partid sau autoritarism.
Alte două companii menționate sunt MiniMax și Moonshot, care ar fi acumulat milioane de interacțiuni cu Claude — aproximativ 3,4 milioane și, respectiv, 13 milioane.
Tensiuni geopolitice: se fac apeluri la restricții
Anthropic avertizează că modelele „distilate” în mod ilicit ar putea să nu includă aceleași mecanisme de siguranță ca versiunea originală. În viziunea companiei, există riscul ca astfel de sisteme să fie integrate în infrastructuri militare, de supraveghere sau operațiuni cibernetice.
Subiectul a fost amplificat și de o scrisoare trimisă recent legislatorilor americani de către OpenAI, care a acuzat la rândul său DeepSeek că încearcă să „beneficieze gratuit” de cercetarea realizată de laboratoare AI din SUA.
Anthropic solicită acum o reacție coordonată din partea industriei, a furnizorilor de cloud și a autorităților. Printre soluțiile propuse se numără restricționarea accesului la cipuri avansate, pentru a limita antrenarea de modele de mari dimensiuni și, implicit, amploarea eventualelor campanii de distilare neautorizată.