A promovat Bacalaureatul, dar a fost declarat respins după contestație. De ce i-a fost scăzută nota unui elev de la 7,25 la 4,90

A promovat Bacalaureatul, dar a fost declarat respins după contestație. De ce i-a fost scăzută nota unui elev de la 7,25 la 4,90
În Gorj au fost înregistrate și numeroase situații în care contestațiile au adus creșteri importante ale notelor.

Un absolvent al Liceului Tehnologic „Ion Mincu” din Târgu Jiu a trecut printr-o situație rar întâlnită după soluționarea contestațiilor la examenul de Bacalaureat 2026. Deși fusese declarat inițial admis, reevaluarea lucrării la Limba și literatura română i-a redus nota de la 7,25 la 4,90, iar rezultatul final l-a lăsat fără diploma de Bacalaureat.

Elevul obținuse 6,55 la Matematică și 7,05 la Anatomie, iar cu nota inițială de la Limba română îndeplinea condițiile pentru promovarea examenului. După recorectare însă, media finală nu a mai fost suficientă pentru a fi declarat admis.

Diferențe mari de notare după contestații

Cazul readuce în discuție diferențele semnificative care pot apărea între evaluarea inițială și cea realizată în urma contestațiilor.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat că, atunci când apar diferențe importante între notele acordate de evaluatori, intervin comisii suplimentare.

„Dacă diferența dintre cei doi evaluatori inițiali este mai mare de un punct, intervin alți doi evaluatori, se elimină extremele, astfel încât putem avea patru evaluatori în prima etapă, iar, în cele din urmă, dacă între nota inițială și nota de la contestații există o diferență mai mare de 0,5 puncte, intervine a treia comisie, care stabilește nota finală. Nu putem decât să avem încredere în această ultimă comisie. Evaluatorul este suveran”, a declarat Sorin Ion.

Au existat și note mărite cu peste un punct

În Gorj au fost înregistrate și numeroase situații în care contestațiile au adus creșteri importante ale notelor.

Un absolvent al Liceului Teoretic Novaci și-a văzut nota la Limba română modificată de la 7,30 la 8,90, iar la Colegiul Național „George Coșbuc” din Motru o lucrare la Istorie a fost reevaluată de la 6,80 la 8,25.

La Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, un candidat și-a mărit nota la Limba română de la 8,20 la 9,05, iar la Geografie de la 8,65 la 9,15. Alți elevi au obținut majorări de peste un punct după recorectare.

Un elev de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, care a contestat toate cele trei lucrări, și-a îmbunătățit notele la fiecare probă: Limba română de la 8,30 la 9,70, Matematica de la 9,40 la 9,80, iar Informatica de la 9,30 la 9,85, încheind examenul cu media 9,78.

Contestațiile au adus și scăderi de note

Nu toate cererile de recorectare au avut un rezultat favorabil. La Colegiul Național „Spiru Haret”, un candidat a pierdut peste un punct la Limba română, nota fiind redusă de la 8,95 la 7,70, iar un alt elev a primit 7,10 în loc de 8,35.

La Colegiul Național „George Coșbuc” din Motru, o elevă a obținut o notă mai mică la Limba română după contestație, însă a recuperat prin majorările primite la Istorie și Geografie.

Situații similare au fost înregistrate și la Turceni, unde o notă la Limba română a fost redusă de la 8,45 la 7,90, precum și la alte licee din județ.

Aproape 1.000 de contestații în județ

În Gorj au fost depuse aproape 1.000 de contestații, cele mai multe la Limba și literatura română (398), urmate de Matematică și Istorie (295) și de proba la alegere a profilului (284).

În urma reevaluării lucrărilor, rata de promovare a examenului de Bacalaureat în județ a crescut de la 69,7% la 71,9%, cu 2,2 puncte procentuale peste rezultatele inițiale și semnificativ peste nivelul înregistrat în 2025.

Ministerul Educației a precizat că profesorii la care sunt constatate în mod repetat diferențe importante de evaluare pot fi eliminați din comisiile de corectare ale examenelor naționale.