78% dintre profesori vor să intre în grevă. Dascălii cer în stradă anularea măsurilor de austeritate
Nemulțumirea din sistemul de educație atinge un nou prag, pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de Guvern. Profesorii anunță proteste de amploare și avertizează că o grevă generală este tot mai probabilă, inclusiv în perioade-cheie pentru elevi. Potrivit liderilor sindicali, aproape 78% dintre dascăli sunt dispuși să intre în grevă dacă autoritățile nu renunță la prevederile contestate din așa-numita „Lege Bolojan”.
Profesorii nemulțumiți de măsurile Guvernului ies în stradă
Marți, începând cu ora 12:00, aproximativ 2.000 de cadre didactice din București și din alte județe sunt așteptate în Piața Victoriei, la un protest anti-austeritate. Autoritățile au luat deja măsuri de ordine publică, iar jandarmii au montat garduri de protecție în zona manifestației. Profesorilor li se alătură și studenți, care au anunțat public că vor ieși în stradă pentru a-și exprima solidaritatea.
Și mediul universitar resimte din plin efectele noilor reglementări. Peste 40.000 de studenți sunt afectați direct de reducerea finanțării per student, de tăierea fondului de burse cu 40% și de eliminarea facilităților de transport feroviar. Toate aceste măsuri au fost introduse prin Legea 141/2025, cunoscută în spațiul public drept „legea Bolojan”.
Tensiunile sunt confirmate și de datele interne ale sindicatelor. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a realizat un chestionar în perioada 14–31 ianuarie, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ. Rezultatele arată că peste 70% dintre respondenți consideră că măsurile Guvernului i-au afectat foarte mult. Mai mult, peste 71% declară că sunt dispuși să participe la proteste de stradă, iar aproape 78% spun clar că ar intra în grevă.
Când ar putea avea loc greva profesorilor
Liderii sindicali avertizează că, dacă Executivul nu revine asupra deciziilor, următorul pas ar putea fi o grevă generală în Educație, chiar în timpul examenelor naționale. George Purcaru, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că presiunea asupra profesorilor a crescut semnificativ în ultimele luni și că tot mai mulți sunt hotărâți să meargă „până la capăt”.
Printre principalele revendicări se numără majorarea normei didactice cu 2 până la 4 ore, măsură pe care profesorii o consideră o reducere mascată a salariilor, estimată între 10% și 25%. De asemenea, sunt contestate comasarea claselor și a unităților școlare, creșterea numărului de elevi la clasă, sarcinile suplimentare pentru personalul de conducere și întârzierile în acordarea burselor.
În privința calendarului, sindicatele iau în calcul două momente critice pentru declanșarea grevei: luna martie, când au loc simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, sau finalul anului școlar, când au loc examenele în sine, după modelul protestelor din 2023. Liderii avertizează că efectele nu se vor vedea doar asupra profesorilor, ci mai ales asupra elevilor, prin creșterea abandonului școlar și accentuarea analfabetismului funcțional.
Deznodământul depinde, spun sindicaliștii, exclusiv de deciziile Guvernului și de disponibilitatea acestuia de a renunța la măsurile de austeritate care au inflamat întregul sistem educațional.