„Zeița zorilor cu aripi de cenușă”: cel mai vechi pterozaur din America de Nord era cât un pescăruș și putea sta pe umăr

În inima Arizonei, cercetătorii au făcut o descoperire care schimbă ceea ce știam despre începuturile vieții zburătoare pe Pământ. Eotephradactylus mcintireae, supranumit poetic „ash-winged dawn goddess” („zeița zorilor cu aripi de cenușă”), este cel mai vechi pterozaur descoperit vreodată în America de Nord. Nu doar vârsta sa – aproximativ 209 milioane de ani – impresionează, ci și dimensiunile: era atât de mic, încât putea sta pe umărul unui om.

Descoperirea vine dintr-un depozit fosil de proporții, găsit în Parcul Național Petrified Forest din Arizona. Acolo, printre peste 1.000 de fosile triassice, s-a păstrat acest exemplar minuscul, îngropat în cenușă vulcanică și sediment, martor al unei lumi pierdute cu mult timp înainte de apariția dinozaurilor giganți.

Eotephradactylus mcintireae este un nume greu de pronunțat, dar ușor de iubit pentru paleontologi. Numele său combină cuvântul „tephra” (cenușă vulcanică), referință la mediul în care a fost conservată fosila, cu numele zeiței grecești Eos, simbol al zorilor. Este o alegorie perfectă pentru poziția sa în arborele evolutiv al pterosaurilor: un început al unei epoci de dominare aeriană.

Specia a fost botezată astfel și în onoarea voluntarei Suzanne McIntire, care a extras una dintre cele mai importante fosile – o mandibulă – în 2013. De fapt, întreaga descoperire a fost rezultatul unui efort de echipă început în 2011, când cercetătorii au identificat formațiunea fosiliferă Owl Rock Member, parte din Formațiunea Chinle. Dat fiind că fosilele erau extrem de fragile, s-au extras blocuri mari de rocă pentru a fi procesate cu migală în laborator.

Odată ajuns în mâinile paleontologului Ben Kligman, specimenul a fost analizat în detaliu. Inițial, el a crezut că nu poate fi vorba de un pterozaur, dat fiind că nu mai fusese găsit niciun exemplar atât de timpuriu în America de Nord și mai ales într-un mediu fluvial. Dar forma specifică a maxilarului și a dinților a înlăturat orice dubiu.

O lume antică surprinsă în mijlocul unei inundații

Fosilele din Owl Rock au fost conservate datorită unui eveniment catastrofal: o posibilă inundație bruscă care a acoperit ecosistemul cu sedimente și cenușă, protejând în mod miraculos o comunitate întreagă de viețuitoare. Regiunea, aflată atunci aproape de ecuator în supercontinentul Pangaea, era dominată de râuri și canale într-un peisaj semiarid.

În acel peisaj, Eotephradactylus zbura printre țestoase primitive, amfibieni gigantici și veri crocodilieni înarmați cu plăci osoase. Împreună, aceste creaturi formau un mozaic fascinant de specii „noi” și vechi, într-un echilibru fragil înaintea extincției în masă de la finalul Triasicului, acum 201 milioane de ani.

Importanța descoperirii nu se limitează la identificarea unei noi specii. Este pentru prima dată când o astfel de comunitate de vertebrate – cu pterozauri, broaște, reptile mici și țestoase – este găsită coexistând înainte de sfârșitul Triasicului. Până acum, astfel de asocieri fuseseră observate doar în perioadele ulterioare: Jurasic și Cretacic.

Mic, delicat, dar revoluționar

Spre deosebire de rudele sale uriașe care aveau să domine cerurile în epocile următoare, Eotephradactylus era modest. Avea dimensiunea unui pescăruș, cu un corp atât de fragil încât pare miraculos că o mandibulă i-a supraviețuit până astăzi. Detaliile anatomice îl încadrează clar în grupul pterosaurilor timpurii, cu caracteristici distincte, precum dinți mici și un maxilar subțire, potrivit pentru a prinde pești din râurile de odinioară.

Paleontologii cred că stilul său de viață era similar cu cel al păsărilor de astăzi: vâna pești și insecte, probabil zburând aproape de suprafața apei sau printre copacii de pe mal. Spre deosebire de imaginea populară a „pterodactilului” ca fiară uriașă, E. mcintireae ne amintește că începuturile evolutive au fost modeste, dar esențiale.

Această fosilă minusculă are implicații uriașe pentru înțelegerea apariției pterosaurilor în America de Nord. Până acum, fosilele din această perioadă erau extrem de rare, iar cele asociate cu medii fluviale – inexistente. Descoperirea arată că pterosaurii timpurii erau mai răspândiți și mai adaptați decât se credea.

O fereastră spre zorii zborului

Dincolo de povestea unei fosile, Eotephradactylus este o fereastră deschisă spre zorii zborului. Pterosaurii au fost primele vertebrate care au dezvoltat zborul activ, cu aripi susținute de un deget extrem de alungit. Acest „zbor degetiform” este unic în istoria evoluției și a deschis calea pentru o diversificare spectaculoasă în următoarele milioane de ani.

Fosila de față nu este doar o piesă de muzeu, ci o mărturie vie a unui moment de cotitură în istoria vieții: apariția creaturilor care au sfidat gravitația și au cucerit cerurile. Și poate cel mai frumos detaliu este că această revelație nu a venit de la un os spectaculos sau un schelet întreg, ci de la o mandibulă delicată, descoperită de o voluntară pasionată.

Când vei citi data viitoare despre un pterozaur uriaș care zbura printre dinozauri, amintește-ți de „zeița cu aripi de cenușă”, care putea sta pe umărul tău, dar a lăsat o amprentă uriașă în înțelegerea lumii preistorice.