Zațul de cafea este un deșeu problematic, dar există o soluție ca să nu mai ajungă în canalizări sau la gunoi: transformarea în beton

La nivel global, după apă, cafeaua este băutura cea mai consumată – iar în urma ei rămân zilnic tone de zaț care ajung la coș sau, mai rău, în canalizări. Deși compostarea e utilă în gospodării, la scară urbană fluxul de deșeuri de cafea este uriaș și greu de gestionat. O echipă de la Universitatea RMIT din Melbourne propune însă un drum complet diferit: valorificarea zațului, prin piroliză, în biocărbune ce poate fi adăugat în beton pentru a-i spori rezistența. Rezultatele de laborator arată că, în anumite rețete, materialul obținut poate deveni cu până la 30% mai rezistent decât betonul convențional.

În spatele ideii stă o logică dublă, de economie circulară: pe de o parte, redirecționezi un flux masiv de deșeuri organice de la groapa de gunoi; pe de altă parte, obții un aditiv care întărește matricea cimentului, permițând – potențial – reducerea cantității de agregate sau chiar a cimentului (cel mai bun „carbon-intensiv” al betonului). Într-un context în care construcțiile sunt responsabile pentru o parte importantă din emisiile globale, o soluție de acest tip ar însemna „doi iepuri dintr-un foc”.

Cum funcționează procesul și de ce dă rezultate

Zațul de cafea nu poate fi turnat direct în beton: compușii organici se descompun și slăbesc materialul. De aceea, cercetătorii îl supun pirolizei la circa 350°C, într-un mediu fără oxigen. Rezultatul se numește biocărbune – un material poros, bogat în carbon, cu suprafață specifică mare, capabil să formeze legături cu pasta de ciment și să „ancoreze” mai bine particulele din amestec.

La nivel microstructural, biocărbunele acționează ca un nucleu suplimentar de hidratare, contribuind la o rețea mai densă a produșilor de reacție ai cimentului (C-S-H). În practică, asta înseamnă o rezistență mecanică mai bună și, în unele rețete, o absorbție redusă de apă – două calități esențiale pentru durabilitate. În plus, biocărbunele poate îmbunătăți lucrabilitatea amestecului, fără a apela la aditivi chimici suplimentari.

Impactul de mediu și cine ar avea de câștigat

Beneficiul imediat este devierea zațului din fluxul de deșeuri, reducând metanul rezultat prin degradare la groapă. La fel de important, dacă biocărbunele permite o formulă de beton cu mai puțin ciment pentru aceeași rezistență, scade amprenta de CO₂ pe metru cub turnat. Pentru orașe, lanțul de aprovizionare e relativ ușor de imaginat: cafenele, restaurante și prăjitorii colectează zațul, iar stațiile locale îl transformă în biocărbune pentru șantierele din zonă.

Constructorii ar câștiga un material cu performanțe competitive și un storytelling sustenabil convingător. Administrațiile locale, la rândul lor, pot introduce criterii „low-carbon” în caietele de sarcini pentru infrastructură (trotuare, piste, mobilier urban), stimulând apariția micro-instalațiilor de piroliză. Iar pentru mediu, fiecare tonă de zaț deturnată de la groapă e un pas concret spre obiectivele de reducere a emisiilor.

mplementarea pe scară largă cere standarde, logistică de colectare și validări de durabilitate (îngheț–dezgheț, absorbție, abraziune), primele aplicații fezabile fiind trotuarele, dalele și mobilierul urban. (Foto: Profimedia)

Provocări reale: standarde, logistică și durabilitate pe termen lung

Entuziasmul trebuie echilibrat cu rigoarea tehnică. Rezultatele superioare obținute în laborator trebuie confirmate în testări accelerate de durabilitate: cicluri îngheț-dezgheț, abraziune, atacuri chimice, expunere la apă. Consistența loturilor de biocărbune (în funcție de originea zațului și parametrii de piroliză) trebuie standardizată, altfel rețetele pot varia imprevizibil pe șantier.

Logistica contează și ea: colectarea, uscarea și transportul zațului trebuie organizate astfel încât să nu anuleze câștigurile de mediu. Iar adoptarea pe scară largă cere norme clare: includerea biocărbunelui în standardele pentru betoane, ghiduri de dozaj și proceduri de control al calității. Abia după aceste etape, soluția poate trece de la „pilot inovator” la material uzual pentru trotuare, dale, prefabricate sau chiar elemente structurale non-critice, notează Reuters.

Ce poți face acum, ca utilizator sau companie

Ca simplu consumator, nu arunca zațul în chiuvetă sau în canalizare – înfundă instalațiile și ajunge inutil în stațiile de epurare. Compostează-l sau folosește-l local, ca amendament pentru sol. În Occident, administratorii de clădiri sau operatorii din HORECA pot încheia contracte de colectare separată, dar în România mai e până acolo. Fluxuri curate de zaț înseamnă biocărbune mai bun și costuri logistice mai mici pentru transformare.

Dacă inițiativa va câștiga amploare și va deveni un trend, „betonul cu cafea” ar putea ajunge, în câțiva ani, nu un moft, ci un ingredient discret al orașelor mai curate.