Vremea se strică brusc. ANM anunţă vânt de până la 110 km/h, lapoviță și ninsori
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață avertizări nowcasting cod galben de vânt puternic pentru mai multe județe din țară, în contextul unei perioade de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi abundente, vânt intens și lapoviță la altitudini mari.
Avertizare imediată de la ANM
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), avertizările sunt valabile până la ora 15:00 în județele Argeș, Prahova, Dâmbovița – în special în zonele montane, la peste 1800 de metri altitudine – unde rafalele de vânt vor atinge 90–110 km/h. De asemenea, în Caraș-Severin, vântul va sufla cu 50–70 km/h, determinând o răcire temporară a vremii și intensificări locale.
„Avem parte de ploi abundente. Deja s-au înregistrat cantități de apă de 50 litri pe metru pătrat în partea de nord-vest a Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali, iar acest episod se va menține și în următoarele zile. Atenționarea meteorologică este valabilă până duminică dimineață, la ora 10:00”, a declarat meteorologul Mihai Huștiu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.
Specialistul a mai precizat că, în următoarele 24 de ore, sunt așteptate noi cantități de precipitații, de 10–20 litri pe metru pătrat, izolat chiar 25 l/mp, peste cele deja înregistrate.
„Aceste ploi sunt aduse de o masă de aer cald și umed provenită din bazinul Mării Mediterane, motiv pentru care vremea rămâne închisă și ploioasă în perioada următoare”, a explicat Huștiu.
Unde va ninge?
La altitudini mari din Carpații Meridionali, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, în special pe crestele înalte, unde vântul va sufla în rafale violente, reducând vizibilitatea.
Pe lângă precipitații, vremea va deveni mai caldă în sud-estul țării, cu maxime de 19–20°C în Dobrogea duminică și 18–19°C luni în sud. Totuși, aerul cald și umed va favoriza ploi de scurtă durată, descărcări electrice și ceață densă în orele dimineților.
După o scurtă pauză a ploilor în cursul zilei de duminică, precipitațiile vor reveni din noaptea de duminică spre luni, urmând să se extindă treptat spre sud, centru și estul țării.
„Marți ploile se vor restrânge către Muntenia și Dobrogea, urmând ca spre mijlocul săptămânii acestea să înceteze treptat”, a mai precizat meteorologul.
Deși temperaturile vor rămâne ușor peste mediile normale, săptămâna viitoare se anunță mohorâtă și ploioasă, cu maxime între 9 și 15°C, iar în depresiunile din estul Transilvaniei, valorile minime pot coborî până la –2, –3°C.