Vitejii daci, transformați în războinici de temut ai Imperiului Roman. Ce tactici aveau și cum se apărau

Dacii erau războinici temuți ai Antichității, recunoscuți pentru curajul și priceperea lor în luptă. După cucerirea Daciei de către romani, mulți daci, inclusiv urmași ai celor care au luptat împotriva lui Traian, au ales să servească în armata romană, participând la campanii militare din deșerturile Siriei până în sudul Scoției.

Adaptarea dacilor la noua ordine romană

În urma celor două războaie sângeroase dintre daci și romani (101-102 d.Hr. și 105-106 d.Hr.), o parte a regatului lui Decebal a fost transformată în provincie romană, cu capitala în apropiere de Sarmizegetusa Regia. Deși istoricul latin Eutropius susținea că Dacia a fost depopulată în urma conflictelor, dacii rămași s-au adaptat noilor condiții impuse de cuceritori. Aceștia au învățat limba latină pentru a se integra în administrația romană și au adoptat obiceiuri și zeități romane. Mulți bărbați, inclusiv foști combatanți împotriva romanilor și descendenții lor, s-au înrolat în armata imperială, servind în diverse unități auxiliare.

Dacii în armata romană: unități și misiuni

Înrolarea autohtonilor în armata romană imediat după cucerirea unui teritoriu era o practică obișnuită, având scopul de a elimina potențialii rebeli și de a suplimenta trupele imperiale. Dacii erau recunoscuți ca războinici de temut, iar romanii i-au trimis în zonele cele mai periculoase ale imperiului, de la deșerturile Siriei până la granițele nordice ale Britanniei. Aceștia au luptat împotriva parților, picților, germanilor și altor popoare războinice ale vremii.

Una dintre cele mai renumite unități dacice a fost Cohors I Ulpia Dacorum, înființată la scurt timp după cucerirea Daciei, din ordinul împăratului Traian. Această cohortă de infanterie a fost trimisă inițial în provincia Siria pentru a lupta împotriva parților. Conform cercetătorului Ioan Oprea, dacii din această unitate au fost lăsați să lupte în stilul lor tradițional, folosind probabil o parte din armamentul specific. De asemenea, Cohors I Ulpia Dacorum a participat la campanii în Macedonia și Egipt.

Horoscop 7 decembrie 2025. O zodie se confruntă cu tensiuni în familie

Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte este complet schimbată, a renunțat și la ținutele îndrăznețe

”Crezând că nu mor, […] ei sunt mai porniți pe lupte.”

„Mânat de zefemisire, căci nu era străin de retorică, dar faptul că îi plăcea să bea îi scădea uneori puterea de înţelegere, zise: „Eu, Jupiter şi zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorţit şi descompus din cauza tiraniei care dăinuise mult la noi în ţară şi din cauza silniciei geţilor, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, dar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi de lupte decât ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie”, se arată în „Izvoarele Istoriei României”, (Editura Academiei RSR, 1970).

Valoarea dacilor ca războinici în slujba Imperiului Roman

O altă unitate notabilă a fost Ala I Ulpia Dacorum, o unitate de cavalerie de elită formată din 500 de călăreți daci, înființată tot la ordinul lui Traian. Această unitate a servit în Cappadocia (actuala Turcie) și, conform cercetărilor arheologice de la Apamea, a participat la luptele împotriva parților în Siria.

De asemenea, Cohors I Aelia Dacorum a fost cantonată la zidul lui Hadrian, în fortul Banna, unde a luptat împotriva picților care amenințau granițele imperiului, potrivit Adevărul.ro.

Dacia, fortăreața naturală a Antichității: cum s-au apărat dacii în fața invaziei romane

Dacia a fost una dintre cele mai greu cucerite regiuni ale Imperiului Roman, datorită combinației de factori naturali și strategii defensive elaborate de daci.

Sistemele defensive ale dacilor în Munții Șureanu

Dacia reprezenta un teritoriu dificil de cucerit în timpul războaielor daco-romane, datorită reliefului accidentat și a fortificațiilor ingenios amplasate. În Munții Șureanu, arheologii au descoperit un vast sistem defensiv, extins pe aproximativ 150 de kilometri pătrați, având centrul în Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor înainte de cucerirea romană, scrie Adevărul.ro.

La finalul primului secol, dacii construiseră fortificații din piatră ce reprezentau unele dintre cele mai impresionante realizări ale arhitecturii militare din afara Imperiului Roman. Acestea erau amplasate strategic, în zone care asigurau protecție maximă, reflectând cunoașterea profundă a reliefului de către daci.

Vezi și: Ce nume le puneau dacii copiilor. Cele mai populare nume de viteji ale strămoșilor noștri

Istoricul Ioan Glodariu susține că în ajunul războaielor purtate de Decebal, toate aceste fortificații erau operaționale. El face referire la descrierea istoricului Cassius Dio, care menționează că puterea defensivă a Daciei era reprezentată de „munții întăriți cu ziduri”, o barieră naturală întărită de priceperea umană.

Cetățile dacice, alături de turnurile de observație și munții greu de traversat, blocau accesul romanilor spre Sarmizegetusa. După înfrângerea dacilor, romanii au distrus și incendiat aproape toate așezările militare dacice. Conform lui Glodariu, după cucerirea romană, doar câteva fortificații au supraviețuit, fiind transformate în avanposturi pentru garnizoanele romane.

Pădurile Daciei – obstacol natural și aliat strategic

Pe lângă fortificații, pădurile dese ale Daciei au reprezentat un obstacol major pentru romani. În Antichitate, aproximativ 70% din teritoriul actual al României era acoperit de păduri, comparativ cu doar 27,5% în prezent. Aceste păduri asigurau adăpost și hrană pentru daci, oferindu-le un avantaj semnificativ în războiul de gherilă (Adevărul, Daniel Guță).

Dificultățile întâmpinate de romani în aceste păduri sunt confirmate de numeroase mărturii antice. Inginerul Ion Florescu citează cazul generalului roman Caius Scribonius Curio, care, în anul 74 î.e.n., a evitat un atac asupra dacilor, fiind descurajat de densitatea pădurilor. De asemenea, Tacitus descrie înfrângerea generalului Cornelius Fuscus în anul 86 e.n., când acesta a fost prins într-un defileu și ucis împreună cu întreaga sa armată (Florescu, „Revista Pădurilor”, 1958).

Scenele de pe Columna lui Traian ilustrează eforturile armatei romane de a străbate pădurile și luptele sângeroase de la marginea acestora.

Războiul psihologic și tacticile dacilor

Dacii nu s-au bazat doar pe geografia avantajoasă a țării pentru a se apăra, ci și pe strategii menite să inducă teamă în rândul adversarilor. Relatările antice îi prezintă ca fiind războinici neînfricați, obișnuiți cu luptele de gherilă și dispuși la sacrificiu suprem. Columna lui Traian conține scene care sugerează că prizonierii capturați de daci erau sacrificați zeilor războiului.

Iordanes, în lucrarea sa „Getica”, menționează că dacii venerau un zeu al războiului prin sacrificii umane, considerând că doar sângele putea îmbuna divinitatea. Totodată, Dio Cassius descrie o tentativă de asasinare a împăratului Traian de către spioni trimiși de Decebal în Moesia, plan dejucat datorită vigilenței romanilor (Iordanes, „Getica”; Dio Cassius, citat de Adevărul).

Credința dacilor în nemurire, relatată de istoricul Herodot, le conferea o atitudine lipsită de frică față de moarte. De asemenea, savantul Mircea Eliade susține că dacii venerau lupii și își însușeau comportamentul acestora în ritualuri războinice. Stindardul dacic, un balaur cu cap de lup și trup de șarpe, era folosit în luptă pentru a crea un efect intimidant asupra inamicilor.

Asediul și căderea Sarmizegetusei Regia

Ultima confruntare majoră dintre daci și romani a avut loc în vara anului 106, când Sarmizegetusa Regia a fost supusă unui asediu prelungit. Conform istoricului Ion Horațiu Crișan, temperaturile ridicate au agravat situația apărătorilor. Regele Decebal a părăsit cetatea împreună cu un grup de războinici, dar a fost urmărit și înconjurat de cavaleria romană. Confruntat cu captivitatea, el a ales să-și ia viața, așa cum este reprezentat pe Columna lui Traian (Crișan, „Civilizația Geto-Dacilor”, ed. Dacica, 2008).

Vezi și: Zeii din mitologia dacică: de la regele suprem Zamolxe, la Bendis, ocrotitoarea vânătorii, și Heros, divinitatea tracilor

După moartea lui Decebal, romanii au cucerit cetățile dacice și teritoriile bogate în resurse, transformând Dacia într-o provincie a imperiului. Totuși, rezistența nu a încetat complet, dacii liberi continuând să atace orașele romane nou-înființate din provincie.