02 feb. 2025 | 17:24

Victor Ponta și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Punem România pe primul loc”

News
Victor Ponta și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Punem România pe primul loc”
Victor Ponta candidează din nou la prezidențiale

Fostul premier Victor Ponta a intrat oficial în cursa pentru alegerile prezidențiale, făcând anunțul chiar în momentul în care Congresul PSD valida candidatura lui Crin Antonescu. Ponta a dezvăluit că a dorit să-și exprime punctul de vedere în fața Congresului, dar nu i s-a permis acest lucru.

Victor Ponta candidează la prezidențiale din nou

„Am vrut să vorbesc în fața Congresului, însă nu am avut acest drept! Important e să mă audă românii. Voi intra în luptă cu toate puterile și tot curajul, ca să punem România pe primul loc”, a transmis Victor Ponta într-un mesaj video postat pe Facebook.

Victor Ponta a subliniat că românii sunt nemulțumiți de actualul sistem politic, pe care l-a catalogat drept falimentar, și consideră că este momentul pentru o schimbare reală. Potrivit fostului premier, actuala coaliție de guvernare ignoră vocea cetățenilor și acționează exclusiv în interes propriu.

Citește și: Victor Ponta susține că a jucat golf cu Donald Trump. Ce l-a impresionat pe fostul premier român în timpul vizitei sale în Statele Unite: „Au fost și două cine”

„Românii au dat un semnal clar în noiembrie. S-au săturat de acest sistem falimentar al lui Iohannis, s-au săturat de aranjamente între șefi de partide, vor să fie auziți, vor să fie ascultați și vor să facă o schimbare radicală. Din păcate, Coaliția nu-i ascultă pe români. Prin desemnarea unui candidat al trecutului, al sistemului, un candidat al nimănui pentru nimic arată că nu vor să facă schimbare, vor să perpetueze tot ceea ce a fost rău în acești 10 ani”, a declarat Ponta.

Fostul premier a făcut referire și la situația lui Călin Georgescu, afirmând că acesta este singurul candidat care vorbește despre o schimbare radicală și că actuala conducere politică încearcă să-l scoată din cursa electorală.

Citește și: Victor Ponta, noi precizări despre zvonurile legate de divorț: ”Nu am omis nimic în declarația de avere!”

„Azi, un singur candidat anunțat, Călin Georgescu, vorbește despre schimbare radicală. Ceilalți sunt oamenii sistemului, vor să țina sistemul. Știu că vor să-l scoată din competiție, că vor să închidă gura tuturor, eu știu foarte bine în 2014 cum au manipulat alegerile, știu cum au îndatorat țara cu 200 de miliarde euro și știu cum au făcut dosare și au distrus dreptul românilor de a trăi mai bine”, a mai spus Ponta.

O campanie bazată pe reformă

Victor Ponta a declarat că este hotărât să lupte pentru schimbare și că știe cum să ducă această bătălie electorală. El a precizat că va propune un proiect de reformă radicală și că se va baza pe sprijinul cetățenilor care doresc o transformare reală a României.

„Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulți lideri curajoși, care să propună o schimbare radicală așa cum așteaptă ei. Nu să lase să perpetueze sistemul lui Iohannis încă cinci ani cu un președinte la fel ca Iohannis.”

Citește și: Ce a declarat Victor Ponta despre refuzul lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcția de președinte al României: ”Are propria lui logică”

El a încheiat printr-un apel la unitate și la acțiune, afirmând că doar printr-un efort comun se poate realiza o schimbare reală în România.

„Știu cum trebuie să duc această bătălie. O să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală și o să mă lupt pentru acesta alături de toți românii care vor schimbare. Trebuie neapărat să punem România pe primul loc. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat Victor Ponta.