Vicepremierul Dragoș Anastasiu, primele explicații în scandalul mitei de la ANAF: „Demisionez” UPDATE
Vicepremierul Dragoș Anastasiu va susține duminică, de la ora 17:00, o conferință de presă așteptată cu interes, în contextul scandalului izbucnit în jurul mitei oferite timp de opt ani unui funcționar din cadrul ANAF, deja condamnat. Controversa s-a amplificat în ultimele zile, pe fondul declarațiilor contradictorii dintre Anastasiu și Direcția Națională Anticorupție privind calitatea sa în dosar.
Dragoș Anastasiu va susține o conferință de presă
Update, ora 17:05.
„Am luat câteva zile de gândire, o dată pentru a acumula cât mai multe informații, pentru a avea răspunsurile la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta cu privire la cea mai bună decizie pentru a nu periclita Guvernul României și chiar și pe persoana mea fizică.
Aș vrea să încep cu contextul în care ne aflăm, un guvern care e de o lună instalat, condus de Ilie Bolojan, care este extrem de determinat și de ferm în a face reformele de care România are nevoie. Suntem obligați la reforme, pentru că situația bugetului este una extrem de dură, de tensionată.
A fost necesară o frână de mână trasă brusc pentru ca agențiile de rating să nu ne degradeze de la penultimul nivel acceptabil pentru investiții. Această frână a lovit în multe categorii”, a declarat vicepremierul, la începutul conferinței.
„Nimeni nu își dorește să afecteze sporurile celor care lucrează la buget, pensiile, bursele, studenții, profesorii, deci multe categorii afectate, un lucru nedorit, dar extrem de necesar și care s-a dovedit a fi util.
Trebuie să mergem mai departe cu planul de reformă. Suntem în faza pachetului 2, care are mult de-a face cu lipsa de echitate din societate, are de-a face cu risipa și cu eficiența. Sunt măsuri care se iau în zona de sănătate, în zona administrației publice locale și, de asemenea, măsuri de eficientizare a companiilor de stat. Aici a apărut persoana mea în joc, într-un grup de lucru cu mai multe ministere, proprietarii multor companii de stat, 1.337 de companii, câteva foarte performante, unele care se țin pe linia de plutire și foarte multe care au probleme foarte mari.
Încă sunt multe sinecuri, este un loc pe care dacă îl deranjezi e ca și cum bagi bățul într-un viespar. Ne așteptăm să fie o rezistență foarte mare, să nu fie multe aplauze. Acesta este momentul în care pe mine s-au pus toate reflectoarele, nu este ceva la care să nu ne fi așteptat. Atunci când deranjezi, lumea reacționează.
E și motivul pentru care au plecat o serie de atacuri. Vă readuc aminte reacțiile la un grup de experți care nici măcar nu se formase, era în primă discuție de a fi format, oameni competenți din privat, care au altă viziune.
Vă aduc aminte că pe această zonă România este penalizată cu 330 de milioane de euro, pentru că nu a fost capabilă să operaționalizeze entitatea care se ocupă cu monitorizarea performanțelor și nu a fost capabilă să reducă numărul de interimate în CA”, a continuat Anastasiu.
Dragoș Anastasiu a precizat că dosarul în care este implicat numele său a fost mereu public și era cunoscut.
„A apărut în spațiul public implicarea mea într-un dosar mai vechi, care era public și acum cinci luni, și acum doi ani, și atunci când am fost chemat să fiu consilier la Cotroceni, și pe perioada în care am rămas benevol pentru a asigura tranziția cu noii consilieri ai președintelui Nicușor Dan. Acest dosar era în spațiul public și era cunoscut.
N-am venit să mă poziționez ca victimă, ci să vă dau câteva explicații pentru a înțelege contextul. O să încep cu contextul anilor 2005, 2006, 2009, așa cum l-au avut companiile conduse de mine în acea perioadă. Am avut o companie care făcea transporturi internaționale, avea suficient de multe autocare, mulți angajați, o activitate care este în așa fel reglementată încât e necesară rambursarea de TVA.
Șpaga de supraviețuire versus șpaga de îmbogățire
„Am fost declarat șpăgar, aș vrea să vă spun din start că s-a făcut un studiu cu privire la șpăgi în România – există două tipuri, șpăgi de supraviețuire și șpăgi de îmbogățire. În anii `90 era cu plicul sau cu geamantanul, din anii 2000 lucrurile s-au mai sofisticat, se merge cu contracte de consultanță.
Din punctul nostru de vedere, treaba a fost în zona de supraviețuire. În perioada de timp în care au continuat aceste contracte, facturi neplătite, în toată perioada asta a fost zona de frică și supraviețuire. În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de RON impozite la stat. Nu a fost nicio secundă, dar nicio secundă, evaziune fiscală. Avem toate veniturile înregistrate, toate salariile plătite oficial, spre deosebire de foarte multe firme. În niciun moment nu a fost vorba de zona cealaltă, care se cheamă îmbogățire”, a explicat vicepremierul.
Dragoș Anastasiu își anunță demisia
„Intrarea mea în Guvern a avut de-a face cu faptul că am vrut să ajut. M-a întrebat premierul ce vreau să fac cu restul vieții mele și i-am spus că lucrul cel mai simplu e să continui ce făceam, zona de business, să merg înainte cu proiectele. Am trăit în Germania și m-am întors benevol, a fost cea mai bună decizie a vieții mele, România e o țară plină de oportunități, care a fost tratată prost de noi toți în ultimii 35 de ani și trebuie să regândim modul în care vrem să avem o țară.
Asta i-am spus premierului că e cel mai simplu pentru mine, dar în același timp i-am spus că vreau să am impact. I-am spus că sunt dispus să fac acest pas, atâta timp cât pot să ajut. În acest climat, mie îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut, pentru că indiferent ce aș spune și aș face va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar dus la extrem. Este motivul pentru care discutând cu premierul i-am spus că voi face mai mult rău decât bine și că e momentul să fac un pas în lateral, în spate, și să demisionez”, a anunțat Dragoș Anastasiu.
Știre inițială:
În timp ce vicepremierul susține că ar fi fost audiat în calitate de martor, reprezentanții DNA precizează că acesta a avut statutul de martor denunțător, o diferență importantă în plan juridic și public.
Conferința vine și pe fondul presiunilor politice tot mai intense. Atât PSD, cât și AUR au cerut demisia lui Dragoș Anastasiu din Guvern, în timp ce președintele Nicușor Dan a calificat situația drept „o problemă foarte mare”, sugerând că este nevoie de clarificări urgente.
Evenimentul de duminică ar putea lămuri poziția oficială a vicepremierului și eventualele consecințe politice ale acestui caz ce a afectat imaginea Guvernului Bolojan.
Aflat într-o vizită oficială în Austria, președintele Nicușor Dan a fost întrebat din nou despre situația vicepremierului Dragoș Anastasiu, implicat într-un scandal de corupție. Deși anterior declarase că nu cunoaște detalii despre acest caz, șeful statului a menționat acum că nu a purtat încă nicio discuție cu premierul Ilie Bolojan pe acest subiect.
” Este o problemă mare”, a afirmat preşedintele, conform imaginilor difuzate de televiziunile de ştiri.
Vicepremierul a recunoscut că a oferit mită unei funcționare din cadrul ANAF timp de 8 ani
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut că, timp de opt ani, i-a oferit mită unei funcționare din cadrul ANAF, într-un dosar investigat de DNA, care s-a încheiat cu condamnarea acesteia. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a transmis că Anastasiu a avut calitatea de martor în dosar, subliniind că faptele nu au legătură cu funcția sa actuală și nici cu atribuțiile de vicepremier.
Întrebat vineri despre acest caz, președintele Nicușor Dan a răspuns că nu deține informații: „Lăsați-mă să mă informez, e prima dată când aud de la dumneavoastră”, le-a spus el jurnaliștilor.
Într-un mesaj public, Dragoș Anastasiu a insistat că a avut doar calitatea de martor. În schimb, DNA a precizat, într-un răspuns oficial pentru G4Media, că acesta a fost martor denunțător – o nuanță juridică importantă în contextul dezbaterii publice.