Uranus și Neptun, sub semnul întrebării: noi studii sugerează că „giganții de gheață” ar putea fi cu totul altceva

Uranus și Neptun, cele mai îndepărtate planete mari din Sistemul Solar, ar putea ascunde o structură internă radical diferită de cea acceptată până acum.

Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Zurich pune sub semnul întrebării eticheta clasică de „giganți de gheață” și sugerează că aceste lumi ar putea conține cantități semnificativ mai mari de rocă decât indicau modelele clasice, scrie SciTechDaily.

Timp de decenii, astronomii au considerat că Uranus și Neptun sunt dominate de apă înghețată, amoniac și metan, cu un nucleu relativ mic, stâncos.

Noile rezultate arată însă că această viziune ar putea fi prea simplificată și că interiorul celor două planete ar putea fi mult mai complex, cu implicații majore pentru modul în care înțelegem formarea planetelor din exteriorul Sistemului Solar.

Horoscop miercuri, 17 decembrie: ziua deciziilor importante și a clarificărilor necesare

Zodiile pentru care totul se schimbă începând cu 16 decembrie 2025. Au parte de tot ce au visat până acum

De ce ar putea fi clasificarea de „giganți de gheață” înșelătoare

Clasificarea planetelor în lumi stâncoase, giganți gazoși și giganți de gheață a fost mult timp un instrument util pentru astronomi.

În acest cadru, Uranus și Neptun au fost plasate într-o categorie distinctă față de Jupiter și Saturn, pe baza densității lor și a modelelor teoretice care indicau un interior bogat în „gheață” planetară.

Cercetătorii elvețieni susțin însă că aceste modele pornesc de la presupuneri prea rigide privind materialele din interiorul planetelor.

Noul studiu arată că este plauzibil ca Uranus și Neptun să aibă un conținut stâncos mult mai ridicat, apropiat de cel al unor corpuri mai mici din regiunile externe ale Sistemului Solar. Un exemplu invocat este Pluto, care s-a dovedit a fi predominant stâncos, în ciuda poziției sale îndepărtate și a așteptărilor inițiale.

Această reinterpretare schimbă perspectiva asupra modului în care s-au format cele două planete. Dacă Uranus și Neptun sunt mai bogate în rocă, atunci procesele care au dus la acumularea lor ar putea fi diferite de cele descrise de teoriile clasice și mai apropiate de scenarii hibride, aflate între planetele terestre și giganții gazoși.

Modele noi, câmpuri magnetice ciudate, dar și nevoia de misiuni spațiale noi

Pentru a testa ipoteze alternative, echipa de cercetare a folosit o metodă de modelare diferită de abordările clasice. În loc să pornească de la o compoziție prestabilită, modelele au generat mii de configurații interne posibile, bazate pe profile de densitate variabile, dar constrânse de date gravitaționale reale obținute din observații.

Această abordare, descrisă de autorii studiului ca fiind mai puțin „părtinitoare”, a permis identificarea unor structuri interne care se potrivesc la fel de bine cu datele observate, chiar dacă presupun o proporție mai mare de material stâncos.

Potrivit autorului principal, Luca Morf, metoda oferă o plajă mai largă de scenarii realiste și evită limitările impuse de modelele tradiționale.

Noile rezultate pot explica și un alt mister vechi: câmpurile magnetice neobișnuite ale lui Uranus și Neptun. Spre deosebire de Pământ, unde câmpul magnetic este relativ stabil și bine centrat, cele două planete au câmpuri puternic înclinate și neregulate.

Modelele sugerează existența unor straturi de „apă ionică” la adâncimi variabile, capabile să genereze aceste câmpuri magnetice complexe.

Cu toate acestea, incertitudinile rămân mari, mai ales din cauza cunoștințelor limitate despre comportamentul materialelor în condiții extreme de presiune și temperatură.

Cercetătorii subliniază că doar misiuni spațiale dedicate către Uranus și Neptun ar putea oferi date decisive. Astfel de misiuni ar permite stabilirea clară a compoziției interne și ar putea rescrie definitiv statutul acestor planete, demonstrând că aparențele din Sistemul Solar pot fi, uneori, profund înșelătoare.