Unelte vechi de 20.000 de ani descoperite într-o peșteră dificil de explorat: De ce este importantă descoperirea arheologică

Un grup de arheologi din Africa de Sud a identificat recent o serie de unelte de piatră vechi de până la 24.000 de ani, într-o peșteră situată la peste 23 de metri deasupra nivelului actual al mării.

Situl, aflat pe coasta sudică a continentului, a fost greu accesibil, însă tocmai această izolare a contribuit la păstrarea sa în stare excepțională.

Acces dificil pe sit, dar cu recompense

Cercetătoarea Sara Watson, coordonatoare a echipei, a explicat că urcarea zilnică, cu echipament de excavare și documentare de peste 20 de kilograme, a fost o provocare constantă.

Descoperirea arheologică, însă, oferă indicii prețioase despre activitățile umane din timpul ultimei ere glaciare. Studiul a fost publicat pe 9 aprilie în Journal of Paleolithic Archaeology și citat de Popular Science.

Uneltele, în mare parte lame subțiri și ascuțite, au fost confecționate acum aproximativ 24.000 și 12.000 de ani în urmă, într-o perioadă marcată de variații climatice extreme.

În acea epocă, nivelul mării era mult mai scăzut, iar zona unde se află azi peștera era de fapt la zeci de kilometri de țărm, înconjurată de câmpii populate de turme de animale mari, similare celor din actualul ecosistem Serengeti.

Dovezi ale unei culturi comune

Excavările realizate cu instrumente fine, inclusiv periuțe dentare, au scos la iveală mii de lame minuscule și fragmente de roci din care acestea au fost desprinse.

Deși este dificil de stabilit exact utilizarea fiecărei unelte, cercetătorii presupun că acestea făceau parte din arme complexe, precum sulițe sau arcuri cu săgeți.

Interesant este faptul că anumite metode de confecționare a lamelor au fost identificate și în situri din Namibia și Lesotho, aflate la sute de kilometri distanță.

Astfel de asemănări sugerează că populațiile din regiuni diferite comunicau între ele și împărtășeau tehnici, ceea ce indică existența unei culturi materiale comune și a unor rețele de schimb de cunoștințe.

Watson susține că aceste tehnici nu se învățau întâmplător, ci prin transmitere culturală, ceea ce reflectă un nivel ridicat de organizare socială.

Situl ar fi putut funcționa mai degrabă ca un loc de campare temporară decât ca o așezare permanentă, folosit în timpul vânătorilor sezoniere.

Descoperirea arheologică contribuie, astfel, la înțelegerea comportamentului uman din Pleistocenul târziu, o perioadă în care Homo sapiens a dezvoltat strategii sofisticate de adaptare la un mediu instabil.

„Oamenii din acea vreme nu erau atât de diferiți de noi”, conchide Watson, subliniind continuitatea istoriei umanității.