05 aug. 2025 | 20:15

Unde va fi înmormântat Ion Iliescu. Când se organizează priveghiul fostului președinte, Guvernul a transmis toate detaliile funeraliilor de stat

ACTUALITATE
Share
Unde va fi înmormântat Ion Iliescu. Când se organizează priveghiul fostului președinte, Guvernul a transmis toate detaliile funeraliilor de stat

Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, va fi înmormântat cu funeralii de stat, conform anunțului transmis de Guvern. Autoritățile au făcut publice detaliile ceremoniei, inclusiv locul în care va fi depus trupul neînsuflețit pentru priveghi și programul complet al evenimentelor oficiale dedicate omagierii fostului șef al statului. Decizia vine la o zi după ce a fost decretată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria acestuia.

Guvernul a transmis toate detaliile funeraliilor de stat

Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședință extraordinară de Guvern. Drapelul României va fi arborat în bernă, iar posturile de radio și televiziune vor adapta grila de programe în semn de respect.

Executivul precizează că, în conformitate cu legislația în vigoare, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, partidele politice, organizațiile sindicale și patronale, instituțiile de învățământ și de cultură, precum și misiunile diplomatice ale României au obligația de a arbora drapelul în bernă.

Aceeași măsură se aplică și la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, porturi, gări, autogări, precum și pe navele și ambarcațiunile sub pavilion românesc. Persoanele fizice care arborează drapelul la domiciliu sau la reședință trebuie, de asemenea, să îl așeze în bernă.

Totodată, instituțiile media și cele de cultură vor adapta corespunzător programul și activitățile din ziua de doliu.

Unde va fi înmormântat Ion Iliescu

Priveghiul va începe miercuri, 6 august, în Sala Unirii, la Palatul Cotroceni. Ion Iliescu va fi înmormântat joi, 7 august, la Cimitirul Ghencea 3, a transmis Guvernul. Se credea că fostul președinte al României va fi înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri, unde ar fi avut un cavou pregătit de ceva ani.

Mai mult, chiar dacă se credea că Iliescu și-ar fi dorit va trupul său să fie incinerat, după deces, se pare că familia a decis ca acesta să fie înhumat.

„La intrarea în Cimitirul Ghencea 3 va fi organizat un pool pentru presă, unde jurnaliștii vor avea acces tot în baza acreditării, la momentul ceremoniei militare.

Ceremonia de înhumare a fostului președinte al României, Ion Iliescu, va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate”, a transmis Guvernul.