26 feb. 2025 | 07:05

Un nou sistem de taxare rutieră în România, inspirat de Bruxelles. UE vrea un transport „verde”, pe banii șoferilor români

BANI ȘI CURS VALUTAR
Share
Un nou sistem de taxare rutieră în România, inspirat de Bruxelles. UE vrea un transport „verde”, pe banii șoferilor români

Un nou sistem de taxare rutieră va fi implementat în țara noastră, începând cu 1 ianuarie 2026, iar originea ideii are legătură cu alinierea la standardele europene. Această măsură face parte din parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), obiectivul fiind reducerea emisiilor de carbon și creșterea taxelor pentru transport.

Șoferii români trebuie să se aștepte la un sistem complet nou prin care vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar, pentru a circula pe drumurile publice.

Detalii despre cum va funcționa noul sistem aflăm din textul Legii nr. 226/2023. În linii mari, vorbim de schimbari atât în modul de calcul al taxelor, cât și în privința plăților. De asemenea, merită precizat faptul că principiul de guvernare al acestor noi reguli este unul simplu: „poluatorul plătește”.

Valoarea rovinietei ar putea crește cu 40%

„Conform noilor reglementări, valoarea rovinietei pentru autoturisme ar putea crește cu aproximativ 40% față de tarifele actuale. Pentru un autoturism cu norma de poluare Euro 6, taxa anuală ar putea crește de la 28 de euro la aproape 39 de euro în 2026.

Pentru vehiculele grele, creșterile sunt și mai semnificative. Taxa anuală de drum pentru un camion Euro 6 ar putea ajunge la 7.050 de euro, față de 1.210 euro în prezent, ceea ce reprezintă o majorare de aproape șase ori”, conform unei analize Termene.ro.

Informații esențiale despre noul sistem de taxare rutieră din 2026

Vor fi două tipuri de taxe:

  • rovinieta – pentru vehicule ușoare (sub 3,5 tone), calculată în funcție de normele de poluare și durata de utilizare a drumurilor. Valabilități: 10 zile, 30 zile, 60 zile sau 12 luni.
  • tollRo – pentru vehicule grele (+3,5 tone), taxă pe kilometru parcurs. Tariful exact va fi stabilit ulterior.

Modalități de plată:

  • șoferii români vor putea plăti rovinieta până la ora 24:00 a zilei următoare călătoriei.
  • șoferii străini vor fi amendați pe loc dacă nu au plătit taxa.

Unde merg banii? Oficial, spre modernizarea drumurilor, construcția de noi șosele și îmbunătățirea traficului.

La Art.28 din Lege, se menționează următoarele:

(1) Până la data de 25 martie 2025 și ulterior o dată la 5 ani, CNAIR publică online un raport cu privire la rovinietă și TollRo.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) cuprinde informații cu privire la:
a) rovinietă, rețeaua de drumuri naționale din România prevăzută la art. 2 lit. l) și categoriile de vehicule vizate, excepții și scutiri de la obligația de plată;
b) TollRo, tariful unitar, domeniul SETRE România și categoriile de vehicule vizate, excepții și scutiri de la obligația de plată;
c) tariful bazat pe costurile externe perceput, categoriile de vehicule și categoriile de drum;
d) tariful mediu ponderat de utilizare a infrastructurii și veniturile totale obținute în urma aplicării acestuia;
e) veniturile totale obținute în urma aplicării tarifului bazat pe costurile externe;
f) veniturile totale obținute în urma aplicării rovinietei și a TollRo;
g) utilizarea veniturilor și modul în care această utilizare a permis CNAIR să îndeplinească obiectivele menționate la art. 20 alin. (3);
h) evoluția ponderii vehiculelor care aparțin diferitelor clase de emisii pe domeniul SETRE România.