Un microbuz de transport persoane s-a făcut scrum, pe DN 22. 18 adulţi şi doi copii au reuşit să iasă din autovehicul în timp util
Sâmbătă seară, un incendiu a izbucnit la un microbuz de transport persoane aflat pe DN 22, în zona de graniţă dintre judeţele Tulcea şi Constanţa. La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri din ambele judeţe.
Incendiu la un microbuz de transport persoane, pe DN 22
Microbuzul, care circulă pe direcţia localităţii Mihai Viteazu (judeţul Constanţa) către localitatea Baia (judeţul Tulcea), transporta 20 de persoane – 18 adulţi şi doi copii. Toţi ocupanţii s-au autoevacuat la timp şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„În microbuzul aflat pe raza judeţului Tulcea, au fost 20 de persoane, autoevacuate (18 adulţi şi 2 copii), nu necesită îngrijiri medicale”, a transmis ISU Constanţa, instituţie care a intervenit la faţa locului cu două autospeciale.
La operaţiune au participat şi pompierii de la Staţia Babadag.
Microbuzul a fost distrus complet
Potrivit ISU Tulcea, la sosirea echipajelor de intervenţie, flăcările se manifestau generalizat la întregul microbuz şi se extinseseră şi la vegetaţia uscată din apropiere.
Incendiul a fost lichidat, însă microbuzul a fost distrus complet, iar focul a afectat o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată.