Un lift s-a prăbușit cu un copil și trei adulți înăuntru. Intervenție de urgență la Timișoara
Momente de panică într-o clădire de pe bulevardul Eroilor de la Tisa din Timișoara, unde marți după-amiază un lift în care se aflau patru persoane – trei adulți și un copil – s-a prăbușit de la etajul al doilea până în subsolul imobilului.
Conform informațiilor transmise de ISU Timiș, apelul la 112 a anunțat faptul că mai multe persoane au rămas blocate în liftul prăbușit. La fața locului au fost mobilizate rapid echipaje de intervenție din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri din Timișoara. În total, au fost trimise o autospecială de primă intervenție, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere (două dotate cu echipamente pentru descarcerare), un modul de căutare-salvare, două echipaje SMURD – dintre care unul cu medic – și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.
În urma intervenției, cele patru persoane au fost extrase din cabina liftului și preluate de echipele medicale. Din fericire, toate victimele erau conștiente și cooperante la momentul salvării, însă au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Un precedent tragic în Timișoara: lift defect, final tragic
Cazul reamintește un accident tragic petrecut în 2017 în oraș, când o femeie de 58 de ani, angajată a magazinului Bega, și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în casa liftului. Femeia fusese dată dispărută de familie și a fost găsită abia după două zile. Se presupune că a deschis ușa liftului fără să observe că acesta era defect și blocat între etaje, prăbușindu-se în subsolul clădirii.
Incidentul de marți readuce în atenție importanța verificărilor periodice ale echipamentelor de transport vertical, în special în clădirile vechi sau intens circulate. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a prăbușirii liftului și dacă au existat nereguli în întreținerea acestuia.