Ultimii martori ai apocalipsei nucleare: cum văd astăzi membrii echipajelor de la Hiroshima și Nagasaki ceea ce au făcut

La aproape 80 de ani de la lansarea bombelor atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, istoria se confruntă cu pierderea inevitabilă a ultimilor martori direcți ai celor două evenimente care au schimbat definitiv cursul secolului XX.

Într-un demers rar și extrem de valoros pentru memoria colectivă, autorul britanic Stephen Walker a reunit într-un amplu material jurnalistic relatările celor câțiva supraviețuitori ai echipajelor bombardierelor B-29 implicate în misiunile atomice din august 1945.

Printre aceștia se numără Theodore “Dutch” Van Kirk, navigatorul celebrului Enola Gay, bombardierul care a lansat bomba deasupra Hiroshimei pe 6 august 1945.

La momentul interviului, realizat în 2004, Van Kirk avea 83 de ani. El își amintește cu precizie rece momentul impactului: după eliberarea bombei, aeronava a virat rapid pentru a evita unda de șoc, iar la întoarcere, tot ce puteau vedea era un nor uriaș de praf și fum în locul orașului. „În doar câteva momente, Hiroshima nu mai exista”, mărturisește el, potrivit The Guardian.

Harold Agnew, un alt membru al misiunii și fizician în cadrul proiectului Manhattan, vorbește despre atmosfera de „concentrare totală” a echipajului. Deși totul fusese planificat cu minuțiozitate, nu puteau anticipa dimensiunea exactă a dezastrului uman.

O misiune executată perfect, un preț uman imposibil de calculat

Dacă în cazul Hiroshimei misiunea a decurs fără probleme tehnice, la Nagasaki, trei zile mai târziu, situația a fost mai complicată. Problemele meteorologice și erorile de navigație aproape au făcut ca bomba să nu mai fie lansată.

Cu toate acestea, cele două atacuri au dus la moartea a peste 200.000 de oameni, majoritatea civili. Numărul victimelor de la Hiroshima este estimat între 90.000 și 166.000, iar la Nagasaki între 60.000 și 80.000, mulți pierind ulterior din cauza rănilor sau expunerii la radiații.

Stephen Walker notează că membrii echipajelor au viziuni diverse: unii consideră că intervenția nucleară a grăbit sfârșitul războiului, salvând vieți în contextul unei posibile invazii terestre a Japoniei. Alții, mai reținuți, exprimă regret pentru amploarea suferinței produse.

Lecții pentru viitor, în umbra amenințării nucleare

Astăzi, mărturiile acestor oameni devin tot mai rare, pe măsură ce vârsta îi răpește. Totodată, și supraviețuitorii japonezi, cunoscuți sub numele de hibakusha, dispar din rândurile celor care pot povesti ce a însemnat să trăiești în mijlocul infernului atomic.

Walker spune pericolul pierderii acestei memorii directe într-un context geopolitic global în care arsenalul nuclear este mai răspândit și mai sofisticat ca niciodată.

Într-o lume în care zeci de mii de focoase sunt stocate și în care state precum Rusia, Coreea de Nord sau Iranul amenință periodic cu utilizarea armei supreme, este vital să ne amintim ce înseamnă cu adevărat o bombă atomică. Nu o putere tehnologică, ci o tragedie umană ireversibilă. Iar pentru asta, vocile celor care au fost acolo trebuie auzite cât mai sunt încă printre noi.