Uită de SRL și PFA! Cum poți să-ți deschizi o afacere de familie în 2025, în care să îți angajezi soțul, soția, copiii de peste 16 ani, dar și alte neamuri până la gradul al patrulea
Dacă te bate gândul să devii antreprenor în 2025, s-ar putea să fi analizat deja posibilitatea deschiderii unui SRL sau, dacă ești profesionist într-un domeniu, poate ai explorat deja varianta unui PFA.. Cel mai probabil ai scăpat din vedere că poți înființa o întreprindere familială (IF).
Ce e întreprinderea familială și cum funcționează?
Întreprinderea familială (IF) este o afacere de familie, un parteneriat între un întreprinzător persoană fizică și membrii familiei sale. Deși nu are personalitate juridică, acest tip de organizație permite desfășurarea legală a unor activități economice diverse, de la agricultură și industrie până la turism, construcții, IT și comerț. Pentru a lua ființă, IF trebuie să fie înființată printr-un acord scris semnat de toți membrii familiei implicați, asigurând astfel o bază legală clară pentru funcționarea sa.
Vorbim, practic, despre o mică afacere de familie. În general, atunci când deschizi o afacere, înființezi o societate comercială cu răspundere limitată. Însă poți opta pentru o întreprindele familială dacă vei lucra alături de o rudă apropiată, de soț, soție sau copii.
Este un început extraordinar pentru o mică afacere care va genera profituri pentru cei apropiați.
Pe cine poți angaja? Ei bine, conform legislației în vigoare, soțul, soția, copiii care au împlinit 16 ani, dar și alte rude până la gradul al patrulea inclusiv pot face parte din întreprinderea familială. Atenție, totuși, fiindcă există un număr minim de două persoane ce trebuie angajate în IF.
De asemnea, e important să ții cont de faptul că reprezentantul IF trebuie sa aiba minimum 18 ani.
Un alt aspect de care trebuie să se țină cont la înființarea întreprinderii familiale, dar și când se efectuează angajări în familie, este acela că niciunul dintre membri nu trebuie să fi savârșit fapte sanctionate de legile financiare, vamale și de cele care privesc normele financiar-fiscale.
Beneficiile unei întreprinderi familiale
O afacere de familie poate fi una dintre cele mai solide forme de business, având avantaje pe care firmele obișnuite rareori le pot replica. De la loialitate și flexibilitate, până la o viziune pe termen lung și costuri mai mici, acest tip de companie poate deveni o adevărată moștenire care trece din generație în generație. Într-o firmă obișnuită, loialitatea angajaților poate fi un aspect dificil de gestionat. Unii vin și pleacă, unii sunt mai implicați, alții doar „își fac treaba” fără pasiune. Într-o afacere de familie, însă, lucrurile stau diferit.
Membrii familiei au un interes direct în succesul afacerii și sunt mult mai dispuși să facă eforturi suplimentare pentru a o dezvolta. Spre deosebire de un angajat obișnuit, care poate pleca oricând la o altă companie pentru un salariu mai bun, rudele implicate într-un business comun au un atașament profund față de ceea ce construiesc. Această loialitate se traduce prin stabilitate și o echipă mai unită, care își dorește cu adevărat ca afacerea să prospere.
De asemenea, într-o corporație mare, orice schimbare necesită aprobări, ședințe și aprobări din partea mai multor departamente. Într-o afacere de familie, deciziile se iau mult mai rapid.
Totodată, un alt beneficiu al unei afaceri de familie este reducerea costurilor. Într-o firmă obișnuită, angajarea unor oameni de încredere poate însemna salarii mari, bonusuri și alte beneficii pentru a-i păstra motivați. Într-o afacere de familie, membrii implicați pot accepta inițial salarii mai mici sau chiar să reinvestească profiturile pentru creșterea companiei.
De asemenea, în loc să angajezi un consultant extern, e posibil ca un frate sau un văr să aibă deja cunoștințele necesare pentru a gestiona anumite aspecte ale afacerii. Chiar și la nivel operațional, costurile pot fi mai reduse, deoarece membrii familiei sunt mai dispuși să lucreze ore suplimentare fără pretenții financiare imediate.
Riscurile unei afaceri de familie
Da, există beneficii incontestabile, după cum am văzut mai sus, dar și riscuri!
Unul dintre cele mai mari riscuri într-o afacere de familie este presiunea rudelor. Într-un business clasic, angajările se fac pe baza competențelor, experienței și potrivirii cu postul. Într-o întreprindere familială, însă, lucrurile se complică. Cum refuzi un frate sau un văr care vrea să se implice, chiar dacă nu are experiență sau nu este potrivit pentru job? Ce faci când mama, tata sau unchiul se simt jigniți că nu au un rol important, deși nu au competențele necesare?
În multe cazuri, aceste presiuni duc la compromisuri care, deși par inofensive la început, pot distruge treptat afacerea. Un nepot angajat „din obligație” ajunge să nu își ia munca în serios. O mătușă care „ajută” cu actele poate face greșeli fatale din lipsă de experiență. Și, cel mai periculos, într-un business de familie nu există granițe clare între relațiile profesionale și cele personale.
De asemenea, într-o firmă obișnuită, fiecare angajat are o fișă a postului clară, cu responsabilități bine definite. Într-o întreprindere familială, lucrurile sunt mult mai relaxate. Teoretic, rudele ar trebui să respecte aceleași reguli ca oricare alt angajat. Practic, lucrurile se desfășoară altfel.
Cine are curaj să îi spună unchiului că trebuie să vină la timp la muncă? Sau verișoarei că trebuie să respecte termenele? În loc să existe o ierarhie clară și reguli bine stabilite, multe afaceri de familie funcționează pe principiul „lasă, că ne înțelegem noi”. Însă acest „noi” nu rezolvă problemele de organizare, ci le adâncește.
În timp, această lipsă de profesionalism poate eroda afacerea. Un angajat obișnuit care vede că rudele patronului își permit să întârzie, să nu își facă treaba sau să ia decizii fără logică economică, își va pierde motivația. Mai grav, clienții și partenerii de afaceri vor simți că firma nu este bine organizată, iar încrederea lor va scădea.
Sfaturi pentru o afacere de familie de succes
Dacă vrei să ai succes cu o întreprindere familială, este esențial să stabilești de la început reguli clare:
- angajează rude doar dacă sunt potrivite pentru job. Nu accepta în echipă oameni doar pentru că sunt familie. Dacă nu sunt competenți, îți vor afecta afacerea și, implicit, relațiile de familie;
- separă viața personală de cea profesională. La muncă, trebuie să existe reguli clare, obiective stabilite și evaluări bazate pe performanță, nu pe gradele de rudenie;
- clarifică responsabilitățile fiecăruia. O fișă a postului bine definită și respectată este esențială pentru a evita neînțelegeri și tensiuni;
- ai curajul să iei decizii dificile. Dacă un membru al familiei nu își face treaba, trebuie să fii pregătit să îi atragi atenția sau chiar să renunți la colaborare, fără resentimente personale.