UE adoptă măsuri istorice pentru protecția pisicilor și câinilor: microciparea devine obligatorie
Negociatorii Parlamentului și Consiliului European au convenit asupra unor noi măsuri menite să oprească practicile abuzive, să limiteze tratamentele crude aplicate animalelor și să protejeze sănătatea câinilor și pisicilor.
Proiectul legislativ agreat informal marți stabilește primele standarde la nivelul Uniunii Europene privind reproducerea, adăpostirea, trasabilitatea, importul și manipularea câinilor și pisicilor.
Potrivit acordului, toate pisicile și câinii deținuți în UE – inclusiv cei aflați în proprietate privată – vor trebui identificați prin microcip și înregistrați în baze de date naționale interoperabile. Comercianții, crescătorii și adăposturile vor avea la dispoziție patru ani pentru a implementa măsura, în timp ce proprietarii care nu vând animale vor fi obligați să respecte noile reguli după 10 ani în cazul câinilor și după 15 ani în cazul pisicilor.
Limitarea practicilor comerciale abuzive și protejarea sănătății animalelor
Reproducerea între părinți și puii lor, între bunici și nepoți, precum și între frați sau frați vitregi va fi interzisă. De asemenea, eurodeputații au obținut o interdicție privind reproducerea câinilor și pisicilor pentru obținerea unor trăsături exagerate, care pot duce la probleme grave de sănătate.
Textul prevede și interzicerea participării acestor animale, inclusiv a exemplarelor mutilate, la spectacole, expoziții sau competiții. Va fi interzisă și legarea câinilor sau pisicilor de obiecte, cu excepția cazurilor medicale, precum și folosirea zgărzilor cu țepi sau a celor care strangulează, dacă nu includ un mecanism de siguranță.
Reguli privind câinii și pisicile provenite din afara UE
Pentru a elimina posibilitatea ca animalele să intre în Uniune ca animale de companie necomerciale și ulterior să fie vândute, europarlamentarii au extins reglementările și asupra importurilor necomerciale.
Câinii și pisicile importate din țări terțe în scop comercial vor trebui microcipate înainte de intrarea în UE și apoi înregistrate într-o bază de date națională. Proprietarii care intră în Uniune cu animale microcipate vor fi obligați să le înregistreze într-o bază de date cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de sosire, cu excepția anumitor state sau în cazul animalelor deja înregistrate într-o bază de date a unui stat membru.
Raportoarea și președinta Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Veronika Vrecionová (ECR, Cehia), a declarat: „Astăzi am făcut un pas important către reglementarea clară a comerțului cu câini și pisici în UE. Regulile mai stricte privind reproducerea și trasabilitatea vor îngreuna activitatea operatorilor abuzivi și ilegali. Transmitem un mesaj ferm: animalele de companie sunt membri ai familiei, nu obiecte și nu jucării.”
Acordul provizoriu trebuie acum aprobat oficial de Parlament și Consiliu pentru ca noile reguli să intre în vigoare.