Traian Băsescu, mesaj pentru Nina Iliescu. Ce a transmis fostul președinte la scurt timp după moartea lui Ion Iliescu
Fostul președinte Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanțe pentru Nina Iliescu, la scurt timp după moartea lui Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste. În ciuda diferențelor politice care i-au separat de-a lungul timpului, Băsescu a ales să lase deoparte trecutul și să adreseze un gând de respect și compasiune văduvei fostului șef de stat. Gestul său vine într-un moment marcat de reacții și omagii din partea liderilor politici și a instituțiilor statului.
Traian Băsescu, mesaj pentru Nina Iliescu
Traian Băsescu a fost printre primii politicieni români care au reacționat după anunțul morții lui Ion Iliescu. Fostul președinte a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj scurt prin care i-a transmis condoleanțe, în primul rând, Ninei Iliescu.
„Condoleanţe Doamnei Nina Iliescu, celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României”, a transmis Traian Băsescu.
În doar 15 minute de la publicare, postarea a strâns aproape două mii de reacții și comentarii.
Ion Iliescu, primul președinte al României de după căderea regimului comunist, a murit marți, la vârsta de 95 de ani, în Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fusese internat de aproape două luni, după ce fusese diagnosticat cu cancer pulmonar.
Executivul a confirmat oficial decesul fostului șef al statului și a anunțat că detaliile privind organizarea funeraliilor de stat vor fi comunicate în perioada următoare.
Data de 7 august urmează să fie declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte.