Ţinuta neaşteptată aleasă de Mihaela Rădulescu pentru înmormântarea lui Felix Baumgartner. Abia acum au apărut imagini de la ceremonie
Fosta prezentatoare TV Mihaela Rădulescu a atras atenția prin alegerea vestimentară inedită la înmormântarea regretatului său partener, Felix Baumgartner. Ceremonia s-a desfășurat pe 30 iulie, într-un cadru discret, în prezența familiei și a apropiaților. Abia acum au apărut primele imagini de la eveniment, în care vedeta este surprinsă într-o ținută complet albă.
Primele imagini de la înmormântarea lui Felix Baumgartner
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac cunoscut pentru saltul său stratosferic, a fost condus pe ultimul drum miercuri, 30 iulie, într-o ceremonie restrânsă, lipsită de expunere publică.
Familia și iubita sa, Mihaela Rădulescu, au fost singurii prezenți la eveniment. Cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu au avut ocazia în zilele precedente, când trupul neînsuflețit al lui Felix a fost depus la capelă, însoțit de un aranjament de flori albe și obiecte simbolice: casca și parașuta folosite în timpul salturilor sale.
Spectacolul aerian organizat în onoarea lui, în care mai multe avioane au desenat cerul cu fum colorat, a fost una dintre cele mai emoționante secvențe ale zilei. Un elicopter a fost văzut survolând reședința sportivului chiar în timpul priveghiului, în semn de respect și admirație.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/08/Tinuta-neasteptata-aleasa-de-Mihaela-Radulescu-pentru-inmormantarea-lui-Felix-Baumgartner.jpg)
Au aparut primele imagini de la inmormantarea lui Felix Baumgartner. Sursa foto: krone.at
Mihaela Rădulescu, într-o apariție simbolică
Printre puținele imagini care au apărut în spațiul public, una o arată pe Mihaela Rădulescu în alb, un gest cu profunde semnificații. În mai multe culturi, inclusiv în cea asiatică sau în tradiții spirituale moderne, albul la înmormântare simbolizează puritate, lumină și trecerea pașnică într-o altă lume.
Pentru fosta prezentatoare TV, care i-a fost parteneră lui Felix Baumgartner în ultimul deceniu, această alegere vestimentară a fost un omagiu al iubirii necondiționate și al respectului profund față de cel dispărut. Deși vizibil afectată, vedeta a găsit forța să fie alături de cei care au venit să-și ia rămas bun și chiar a schimbat câteva cuvinte cu aceștia.
Ancheta continuă
Felix Baumgartner s-a stins din viață la doar 56 de ani, în timpul unui salt cu parapanta, în vacanță alături de Mihaela Rădulescu. Ancheta privind cauzele accidentului este încă în desfășurare. Autoritățile iau în calcul inclusiv o posibilă defecțiune tehnică a echipamentului.
Momentul pierderii sale a stârnit un val de emoție în rândul celor care l-au admirat de-a lungul carierei. Mesajele de condoleanțe au umplut paginile cărții dedicate lui, iar imaginile de la ceremonie au readus în atenție nu doar moartea sa tragică, ci și legătura profundă cu Mihaela Rădulescu, cea care i-a fost alături până în ultimele clipe.