Templu egiptean vechi de 4.500 de ani, scos la lumină. Legătura cu un sanctuar al zeului Ra, conform cercetătorilor

Arheologii care lucrează la Abu Ghurab, la aproximativ 16 kilometri sud-vest de Cairo, au anunțat descoperirea unui templu de vale vechi de circa 4.500 de ani, parte a unui complex dedicat zeului-soare Ra. Descoperirea completează o piesă importantă dintr-un „puzzle” cunoscut de peste un secol, dar imposibil de explorat integral până acum din cauza nivelului ridicat al apei freatice.

Templul de vale nu este o clădire izolată, ci componenta de acces a unui templu solar cu două niveluri: un templu superior, pe înălțime, excavat în anii trecuți, și această structură de jos, poziționată mai aproape de Nil. Între ele exista un drum procesional (un fel de rampă/causeway) care lega zona de debarcare și primire de spațiul principal de cult.

Locul fusese atins pentru prima dată la începutul secolului XX, când egiptologul german Ludwig Borchardt a reușit să scoată la iveală doar fragmente, înainte ca apa să-l oblige să se oprească. Diferența majoră astăzi este una care ține de condiții de teren: nivelul apei freatice este mai mic, iar echipa actuală, care a început lucrările în 2024, a reușit să excaveze deja aproximativ jumătate din templul de vale.

Importanța „templului de vale” în arhitectura sacrală egipteană nu era doar simbolică, ci și practică. Aici era, cel mai probabil, punctul de sosire pentru ambarcațiunile care veneau de pe Nil sau de pe canale secundare. Într-o epocă în care transportul pe apă era esențial, un astfel de nod transforma complexul într-un spațiu accesibil, nu într-un sanctuar izolat pe un deal.

Horoscopul zilei de joi, 18 decembrie 2025. Seara aduce vești plăcute pentru nativii Rac

Horoscop miercuri, 17 decembrie: ziua deciziilor importante și a clarificărilor necesare

În acest caz, templul superior era centrul ritualurilor, însă templul de vale funcționa ca poartă publică: intrare, circulație, pregătirea procesiunilor și, probabil, un spațiu în care mesajele religioase și politice puteau fi expuse vizibil. Conexiunea prin drumul procesional sugerează o coregrafie atent gândită a mișcării: ajungi jos, intri într-un spațiu monumental, apoi urci gradual spre zona în care se desfășura cultul propriu-zis.

Calendarul „public” și numele faraonului Niuserre pe blocurile inscripționate

Printre descoperirile cele mai spectaculoase se numără blocurile decorate cu un calendar al evenimentelor religioase, descris ca un posibil exemplu timpuriu de „calendar public”. Ideea de „public” nu se referă la acces liber în sens modern, ci la faptul că lista sărbătorilor era afișată pe fațada de la intrare, într-o zonă vizibilă, ceea ce o transforma într-un instrument de comunicare religioasă pentru comunitate.

Un detaliu crucial este locația acestor blocuri: ele au fost găsite în aria porticului de intrare, într-un context care sugerează că inscripțiile nu erau ascunse în interior, ci expuse spre exterior. Asta ar putea indica o intenție deliberată de a „programa” viața ceremonială în ochii celor care se apropiau de templu, un fel de anunț permanent despre ritmurile sacre ale anului.

În același timp, zeci de blocuri descoperite poartă inscripții care îl menționează pe faraonul Niuserre, conducătorul despre care se spune că a comandat construirea templului (domnie plasată în jurul anilor 2420–2389 î.Hr.). Prezența numelui lui pe elemente arhitecturale nu este doar o semnătură, ci și o formă de propagandă: faraonul se asociază direct cu zeul Ra, iar actul construirii devine o dovadă de legitimitate și pietate.

Din conținutul calendarului reiese că erau marcate sărbători dedicate unor divinități importante, precum Sokar (legat de Memphis, un centru major în Vechiul Regat) și Min (asociat fertilității), dar și procesiuni ale lui Ra. Alăturarea acestor nume spune ceva despre felul în care templele solare nu erau insule religioase, ci noduri într-o rețea de credințe și ritualuri care legau capitala, regatul și cosmosul.

O parte a templului de vale de la Abu Ghurab, la aproximativ 10 mile (16 kilometri) sud-vest de Cairo. (Credit imagine: prin amabilitatea Ministerului Egiptean al Turismului și Antichităților)

Scara spre acoperiș, observațiile astronomice și viața de după sacru

O altă descoperire care schimbă interpretarea spațiului este o scară care ducea pe acoperișul templului de vale. În Egiptul antic, cerul nu era doar decor, ci un mecanism sacru: mișcarea corpurilor cerești, ciclurile zilei și ale anotimpurilor, apariția unor stele sau constelații aveau implicații rituale și calendaristice. Accesul pe acoperiș sugerează că templul oferea un punct controlat, stabil, pentru observații ale bolții cerești.

Interesant este că această utilizare a acoperișului nu pare să fi fost, cel puțin în interpretarea arheologilor implicați, un loc de desfășurare a festivalurilor, ci mai degrabă un spațiu funcțional pentru monitorizarea cerului. Asta ar arăta o separare între „teatralitatea” procesiunilor la sol și partea tehnică, discretă, care ținea de măsurarea timpului și de raportarea ritualurilor la semnele astrale.

Poate cea mai umană întorsătură a sitului vine din ceea ce s-a întâmplat după aproximativ un secol de folosire cultică. Cercetătorii au identificat indicii că templul de vale a fost transformat ulterior într-o zonă rezidențială. Cu alte cuvinte, un spațiu construit pentru sacru a fost reciclat în spațiu de locuire, într-un proces care spune multe despre schimbările sociale, economice sau administrative din zonă.

În acest strat de „viață de după templu” au apărut două piese din lemn legate de senet, un joc de masă foarte cunoscut în Egiptul antic, dar ale cărui reguli exacte nu sunt pe deplin înțelese astăzi. Faptul că astfel de obiecte apar într-un fost sanctuar, devenit casă, are o forță simbolică aparte: dincolo de ritualuri și inscripții regale, locul ajunge să fie umplut de gesturi cotidiene, de timp liber, de oameni care trăiesc printre ruinele unei vechi ordini sacre.

Descoperirea de la Abu Ghurab nu adaugă doar o clădire pe hartă, ci reface un traseu: de la Nil, prin templul de vale, pe drumul procesional, până la templul superior închinat lui Ra. Iar în acest traseu, calendarul inscripționat, scara spre acoperiș și urmele de locuire târzie conturează o poveste completă: cum se construiește un cult, cum se organizează o comunitate în jurul lui și cum, în timp, sacralitatea se poate retrage, lăsând loc vieții obișnuite.