SUA și Uniunea Europeană, acord comercial anunțat de Donald Trump: „Este un acord bun pentru toată lumea”
Statele Unite și Uniunea Europeană au încheiat un nou acord comercial, potrivit unui anunț făcut duminică de președintele american Donald Trump. Înțelegerea a fost finalizată în urma unei întâlniri oficiale între liderul de la Casa Albă și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, desfășurată la clubul de golf Turnberry din Scoția, deținut de Trump.
SUA și Uniunea Europeană, acord comercial
Acordul, rezultat al unor negocieri îndelungate, prevede aplicarea unui tarif vamal de 15% pentru produsele europene importate în SUA, inclusiv pentru autovehicule. În schimb, produsele farmaceutice nu sunt incluse în noul regim tarifar. Potrivit președintelui american, tarifele de 50% pentru oțel și aluminiu rămân în vigoare.
„Am ajuns la un acord. Este un acord bun pentru toată lumea”, a declarat Trump, adăugând că înțelegerea va genera câștiguri semnificative și va consolida relațiile transatlantice.
Ursula von der Leyen a confirmat, la rândul său, că „acordul este unul bun” și a subliniat că negocierile au avut ca punct de plecare corectarea unui dezechilibru comercial major.
Trump a mai anunțat că Uniunea Europeană s-a angajat să achiziționeze energie în valoare de 750 de miliarde de dolari din SUA, precum și să crească investițiile cu 600 de miliarde de dolari în domeniul militar și în deschiderea pieței europene pentru comerț fără tarife.
Liderul american a precizat că toate țările implicate vor primi în cursul săptămânii o „scrisoare de confirmare” privind termenii acordului. „Toți vor câștiga foarte mulți bani. Acordul ne va apropia foarte mult. Este un parteneriat”, a mai afirmat Trump.