Strămoșii siberieni ai maghiarilor, finlandezilor și estonienilor: ce ne spune ADN-ul vechi de 4.500 de ani

O nouă cercetare ADN aruncă lumină asupra originilor ancestrale ale vorbitorilor limbilor uralice, demonstrând că rădăcinile lor se întind până în inima Siberiei. Studiul, publicat în revista Nature la începutul lunii iulie, susține că strămoșii maghiarilor, finlandezilor și estonienilor ar fi trăit în zona Munților Altai în urmă cu aproximativ 4.500 de ani, de unde au migrat treptat spre vest.

O amprentă genetică clară în nordul Euraziei

Echipa de cercetători a analizat genomul a 180 de indivizi care au trăit în nordul Eurasiei între epoca mezolitică și epoca bronzului, adică într-un interval de timp cuprins între 11.000 și 4.000 de ani în urmă. Acești indivizi au fost comparați apoi cu alți peste 1.300 de oameni din baze de date ADN existente, dar și cu populații moderne. Rezultatul? A ieșit la iveală un model genetic distinct, numit Yakutia_LNBA, prezent aproape exclusiv la populațiile actuale care vorbesc limbi uralice.

Acest model ADN a fost găsit la persoane ce trăiau în nord-estul Siberiei între 4.500 și 3.200 de ani în urmă și este asociat cu cultura Ymyyakhtakh, cunoscută pentru ceramica sa distinctă, uneltele din os și piatră și utilizarea bronzului. Răspândirea acestor obiecte în zonele de stepă ale regiunii Altai-Sayan — la granița dintre Rusia, Mongolia, Kazahstan și China de astăzi — oferă un context geografic clar pentru traseul migrator al acestor populații.

Cercetătorii sugerează că migrarea acestui grup genetic către vest a avut loc în paralel cu răspândirea limbilor uralice, oferind o posibilă explicație pentru apariția limbii maghiare în Europa Centrală, dar și a limbilor finlandeză și estonă în nordul Europei.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Limba nu lasă urme în ADN, dar migrațiile da

Deși legătura dintre genom și limbă poate părea intuitivă, realitatea este mai complexă. Limba pe care o vorbește o persoană nu este determinată genetic, iar specialiștii avertizează asupra pericolului de a trasa concluzii lingvistice ferme pe baza unor dovezi biologice. Arheologul Catherine Frieman de la Universitatea Națională Australiană avertizează că „structura genetică a unei persoane nu oferă indicii despre limbile pe care le poate vorbi sau despre limba sa maternă.”

Totuși, autorii studiului susțin că, deși oamenii din trecut erau probabil multilingvi, o schimbare lingvistică semnificativă presupunea adesea și migrație. Aceasta ar fi lăsat urme și în structura genetică a populației. Astfel, existența ADN-ului Yakutia_LNBA în comunitățile care vorbesc astăzi limbi uralice ar putea semnala o legătură între mișcările populațiilor și răspândirea acestor limbi.

Zeng Tian Chen, autorul principal al studiului și doctorand în biologie evoluționară umană la Universitatea Harvard, subliniază că “Yakutia_LNBA este singura formă de ascendență est-asiatică prezentă în aproape toate populațiile uralice antice și moderne”.

Maghiara, finlandeza și estona sunt trei limbi aparent „exotice” în peisajul lingvistic european, deoarece nu aparțin familiei indo-europene, din care fac parte majoritatea celorlalte limbi de pe continent. Deși de-a lungul secolelor au existat numeroase ipoteze despre originea lor, acest studiu aduce una dintre cele mai clare dovezi genetice privind rădăcinile lor siberiene.

Faptul că aceste limbi își au originea într-un grup uman bine definit geografic și temporal — cultura Ymyyakhtakh din Siberia — oferă o perspectivă nouă asupra migrațiilor preistorice și a felului în care limbile pot traversa continente și milenii.

Un alt aspect interesant este organizarea socială a acestui grup: cercetătorii au observat o structură patriliniară clară, adică moștenirea și identitatea familială se transmiteau pe linie paternă. Acest model poate fi identificat prin analiza cromozomului Y din ADN-ul antic, sugerând o structură socială similară cu cea a multor societăți tribale de mai târziu.

Deși există multe necunoscute — în special în ceea ce privește felul în care aceste limbi au evoluat și s-au separat — descoperirile ADN oferă o fundație solidă pentru înțelegerea începuturilor lor comune.