10 iun. 2025 | 16:01

Starea lui Ion Iliescu ar fi una gravă. Fostul președinte, ținut în viață doar de aparate

NEWS - HP
Share
Starea lui Ion Iliescu ar fi una gravă. Fostul președinte, ținut în viață doar de aparate
Ion Iliescu ar fi in stare foarte grava

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află într-o stare critică, conform unor surse apropiate și anunțului făcut de grupul de satiră ”Viperele Vesele” pe Instagram. Internat la Terapie Intensivă, fostul șef de stat este ținut în viață doar prin mijloace artificiale, iar evoluția situației sale medicale pare extrem de gravă.

Ion Iliescu se află internat la Spitalul Agrippa Ionescu

Serviciul Român de Informații (SRI) a confirmat internarea lui Ion Iliescu la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.

Potrivit comunicatului oficial, fostul șef al statului s-a prezentat ”la solicitarea sa” pentru investigații medicale în după-amiaza zilei de 9 iunie 2025, după ce a manifestat o simptomatologie respiratorie severă.

”Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată”, se mai arată în anunț, și a fost internat imediat, fiind supus unor proceduri de stabilire a diagnosticului și tratamentului.

O viață dedicată țării, acum o luptă grea pentru supraviețuire

Ion Iliescu a fost o figură centrală în politica României postdecembriste, ocupând funcția de președinte în trei mandate (1989-1992, 1992-1996 și 2000-2004).

După ce a ieșit din viața publică activă, prezențele sale au devenit tot mai rare, iar ultimul său mesaj publicat pe blog a fost după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan.

De atunci, fostul lider al României nu a mai fost văzut la evenimente publice, preferând o discretă retragere din lumina reflectoarelor.

Anunțul ”Viperelor Vesele” și dorința lui Ion Iliescu

Pe pagina de Instagram a ”Viperelor Vesele” a fost făcută publică situația critică a fostului președinte: ”Starea fostului președinte este una extrem de gravă, este ținut în viață doar de aparate, respectându-se protocolul ATI, și este foarte posibil ca în următoarele ore să se anunțe decesul acestuia.”

Sursele au mai transmis că dorința expresă a lui Ion Iliescu este ca trupul său să fie incinerat. Momentul de cumpănă prin care trece fostul președinte marchează încheierea unei epoci importante din istoria contemporană a României. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în următoarele ore și zile, iar întregul spațiu public așteaptă cu emoție vești oficiale suplimentare.

Starea lui Ion Iliescu ar fi una grava

Postare Viperele Vesele