Speranța de viață și calitatea vieții în România, în dezbaterea despre vârsta de pensionare. Până la câți ani ai putea lucra

Discuția despre creșterea vârstei de pensionare revine periodic în România, dar de data aceasta se suprapune peste o realitate medicală mai aspră decât în anii trecuți. Specialiști în medicină de urgență punctează că pragul realist pentru a munci fără boli cronice invalidante este, în medie, în jurul vârstei de 60 de ani. Asta nu înseamnă că după 60 nu mai poți lucra, ci că după acest reper riscurile și limitările cresc vizibil. Iar când planifici politici publice, nu poți ignora diferența tot mai mare dintre speranța de viață și anii trăiți în stare bună de sănătate.

La fel de important este contextul de muncă. În numeroase domenii, condițiile sunt departe de standardele europene: ore lungi, ergonomie precară, expunere la stres și ture de noapte, prevenție sanitară minimă. Când pui toate aceste elemente în balanță, devine evident că o discuție serioasă despre vârsta de pensionare nu poate ocoli tema calității vieții la locul de muncă și accesul real la prevenție, screening și recuperare medicală.

Ce spun medicii despre pragul realist de muncă

Perspectiva clinică arată că, dincolo de statistici, tot mai multe persoane sub 50 de ani dezvoltă afecțiuni cardiovasculare, metabolice sau psihice care le reduc capacitatea de efort. Au devenit mult mai frecvente cazurile de infarct sau accident vascular la vârste de 40–45 de ani, iar epuizarea cronică este aproape endemică în unele profesii. Dacă ești într-un job solicitant fizic sau cognitiv intens, corpul tău îți va cere o compensație pe care, fără măsuri de prevenție și ergonomie, nu o primești.

De aceea, „pragul de 60 de ani” invocat de specialiști trebuie înțeles ca un indicator medical de prudență, nu ca o limită rigidă. Multe persoane pot lucra bine și după această vârstă, mai ales în roluri cu efort moderat, program flexibil și suport pentru sănătate. Dar dacă ignori realitatea clinică și condițiile concrete de lucru, riști să transformi ultimii ani de carieră în ani de boală. Pentru tine, decizia practică înseamnă să îți evaluezi onest sarcinile, să îți negociezi adaptări rezonabile și să tratezi controalele medicale anuale ca pe o investiție în capacitatea de a rămâne activ.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Politica publică între nevoia de forță de muncă și dreptul la odihnă

La nivel politic, mesajul recent a fost ambiguu: pe de o parte, premierul a sugerat că România are nevoie de mai mulți oameni activi în intervalul 50–65 de ani și că ar trebui analizată creșterea vârstei de pensionare pentru a acoperi deficitul de forță de muncă; pe de altă parte, Guvernul a clarificat că nu există, în prezent, un proiect de majorare a vârstei standard, discuția vizând în principal eliminarea unor excepții pentru categorii cu statut special. Adevărul de fond rămâne însă același: presiunea demografică se accentuează, iar sustenabilitatea sistemului de pensii depinde și de cât timp rămâne efectiv activă populația în vârstă de muncă.

O soluție echilibrată nu ar fi o creștere obligatorie și uniformă a vârstei de pensionare, ci stimulente pentru rămânere voluntară în muncă, opțiuni reale de part-time la final de carieră, reconversie pentru roluri mai puțin solicitante și standarde mai ridicate de sănătate ocupațională. În același timp, dacă ai lucrat zeci de ani în condiții grele, este legitim să te aștepți la o ieșire treptată, protejată de mecanisme de compensare. Fără astfel de instrumente, orice discuție despre prelungirea carierei riscă să piardă din vedere calitatea anilor câștigați.

Ce înseamnă, la nivel individual, dezbaterea despre a lucra „până când”

Pentru tine, întrebarea nu este doar „până la câți ani aș putea lucra”, ci „în ce condiții mai are sens să lucrez după 60 de ani”. Dacă ești sănătos, ai un loc de muncă decent, cu sarcini controlabile și ritm predictibil, continuarea activității poate aduce venituri suplimentare, sens social și protecție psihologică. Dacă, dimpotrivă, jobul îți degradează sănătatea, prelungirea cu orice preț nu este o soluție. Alege-ți cu grijă compromisurile: cere evaluări ergonomice, programează-ți controale preventive, discută deschis cu angajatorul despre ajustări de program și responsabilități.

La nivel de decizie publică, un eventual pas către o vârstă efectivă de pensionare mai mare trebuie însoțit de garanții ferme: acces la medicină de familie și prevenție, trasee de reconversie, standarde de sănătate ocupațională obligatorii, sprijin pentru angajatori care oferă modele de lucru flexibile pentru angajații seniori. Fără aceste condiții, vei vedea o creștere a anilor de activitate pe hârtie, dar nu și în viața reală, unde boala devine bariera invizibilă care rupe carierele înainte de termen.