Spaima cu care a trăit toată viața Felix Baumgartner, dezvăluită de Mihaela Rădulescu: „Sunt doar câțiva în lume care fac asta”
Mihaela Rădulescu traversează una dintre cele mai întunecate perioade ale vieții sale, după moartea tragică a celui care i-a fost partener timp de aproape 12 ani — Felix Baumgartner, legenda sporturilor extreme. Relația lor părea de nezdruncinat, dar s-a sfârșit fulgerător pe 17 iulie 2025, când sportivul austriac și-a pierdut viața în Italia.
De ce nu a avut copii Felix Baumgartner
Potrivit relatărilor din presa italiană, Baumgartner se afla în zona Porto Sant’Elpidio, unde efectuase mai multe zboruri cu parapanta motorizată. În jurul orei 15:00, în timpul unei decolări, a pierdut controlul și s-a prăbușit în piscina unui hotel. Deși echipajele medicale au intervenit prompt, nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Datele preliminare din anchetă au arătat că sportivului i s-ar fi făcut rău în aer, înainte de a se prăbuși.
Într-un moment de confesiune sinceră, Mihaela Rădulescu a vorbit în trecut despre o decizie majoră luată de Felix: aceea de a nu avea copii. Într-un interviu televizat acordat lui Cătălin Măruță în 2021, vedeta spunea:
„Mi se pare un sistem de gândire foarte sănătos. E riscant! El e antrenat, pregătit. Sunt doar câțiva în lume care fac asta.”
Felix trăia la limita imposibilului. A fost primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă, a traversat Canalul Mânecii cu un costum de zbor și a riscat viața de nenumărate ori în numele aventurii și al progresului tehnologic. Această viață trăită periculos l-a făcut să conștientizeze că responsabilitatea de a avea un copil nu se potrivea cu riscurile la care se expunea.
„Nu vrea să mai sară de pe aceeași clădire, acum pregătește ceva pentru la anul, în stilul lui, total dement, sunt ușor siderată de proiect”, mai spunea ea atunci, semn că viața alături de Felix era mereu între limită și neprevăzut.
Cine va moșteni averea lăsată de sportiv
În ciuda curajului său, Baumgartner era și un vizionar în afaceri. Deși nu a primit bani direct pentru celebra săritură din stratosferă din 2012 — momentul care l-a transformat în erou mondial — proiectul a fost sponsorizat de o marcă de băuturi energizante, ceea ce i-a adus notorietate și numeroase oportunități comerciale. Potrivit revistei People With Money, averea sa era estimată la peste 250 de milioane de dolari în 2021.
Cu toate acestea, în lipsa unui testament legal, situația moștenirii este stabilită de legislația austriacă. Felix nu era căsătorit și nu avea copii, ceea ce înseamnă că Mihaela Rădulescu, în ciuda relației lor profunde și de durată, nu are un drept legal asupra averii sale. Moștenitorii direcți sunt părinții săi, Eva și Felix Baumgartner senior. Dacă aceștia nu mai sunt în viață, averea va reveni fratelui său, Gerard, sau altor rude apropiate.
Procedura legală va include eliberarea unui certificat de moștenitor (Erbschein), evaluarea averii și repartizarea bunurilor conform dreptului succesoral.