Soția lui Buzz Aldrin, românca Anca Faur, s-a stins din viață la 66 de ani. „A fost iubirea vieții mele”
Doliu în familia legendarului astronaut american Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună. Soția sa, românca Anca Faur, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit unui anunț publicat pe pagina oficială de Facebook a lui Aldrin. Vestea tragică a fost însoțită de un mesaj emoționant din partea astronautului, care a descris-o drept ”iubirea vieții lui”.
Cine a fost Anca Faur, românca din Deva care i-a furat inima lui Buzz Aldrin
Anca Faur s-a născut la Deva și a absolvit în 1983 Facultatea de Tehnologie Chimică din cadrul Politehnicii din Timișoara, urmând apoi o carieră de succes în Statele Unite.
În 1996, a obținut titlul de doctor în chimie la Universitatea din Pittsburgh, iar de-a lungul anilor a ocupat funcții importante în industria hidrogenului și a energiei curate.
Potrivit mesajului transmis de Administrația Aldrin Ventures, ”Dr. Anca Aldrin a trecut în neființă în noaptea trecută, avându-i alături de ea pe soțul său și pe fiul său, Vlad Ghenciu”.
În același comunicat se menționează că Anca Faur a fost vicepreședinte executiv al Buzz Aldrin Ventures LLC și trezorier al California Hydrogen Business Council, fiind implicată activ în proiecte de cercetare și sustenabilitate.
Cum s-au cunoscut și cât de profundă a fost legătura lor
Anca Faur și Buzz Aldrin s-au cunoscut în decembrie 2017, la un eveniment profesional, iar relația lor s-a consolidat în timp. După cinci ani, în ianuarie 2023, s-au căsătorit într-o ceremonie restrânsă, chiar de ziua lui Aldrin, care împlinea atunci 93 de ani.
”Nu am fost niciodată mai fericit în viaţa mea decât acum, cu timpul meu cu Anca”, declara astronautul pentru revista People în vara anului 2024.
”Ea este iubirea vieţii mele şi facem totul împreună… Sunt norocos dincolo de cuvinte.”
Buzz Aldrin a mai povestit că ”a trebuit să o curteze puțin” pe româncă înainte ca aceasta să accepte cererea în căsătorie: ”Are o fire puțin încăpățânată, aşa că mi-a luat mai mulţi ani până când a fost de acord să fie mireasa mea. Dar eu sunt chiar mai încăpăţânat decât ea. Am câştigat!”
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/10/Sotia-lui-Buzz-Aldrin-romanca-Anca-Faur-s-a-stins-din-viata-la-66-de-ani.jpg)
Buzz Aldrin alături de românca Anca Faur.
Ultimul mesaj al lui Buzz Aldrin: ”Îmi va lipsi foarte mult”
Vestea morții Ancăi Faur a fost confirmată miercuri printr-o postare oficială pe pagina lui Buzz Aldrin.
”Sunt foarte norocos că am găsit și m-am căsătorit cu iubirea vieții mele. Ea a adus bucurie în tot ceea ce am făcut împreună. Îmi va lipsi foarte mult”, a transmis astronautul.
Familia a cerut presei să respecte intimitatea acestui moment de doliu. Buzz Aldrin, în vârstă de 95 de ani, rămâne o legendă vie a explorării spațiale – al doilea om care a pășit pe Lună, în misiunea Apollo 11, la 20 iulie 1969. Însă, după cum spunea chiar el, cea mai mare realizare din viața sa recentă nu a fost una științifică, ci ”întâlnirea cu iubirea vieții mele, Anca”.