16 iul. 2025 | 19:11

Simona Gherghe, părere sinceră despre Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. „Nu ocolesc răspunsul, sunt un om direct”

Social
Simona Gherghe, părere sinceră despre Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu.
FOTO: Facebook/Simona Gherghe

Simona Gherghe, una dintre cele mai apreciate figuri din televiziunea românească, a acceptat recent invitația de a participa în cadrul podcastului „The News Man România”, unde a vorbit deschis despre cariera sa, despre lumea televiziunii și despre câteva nume sonore din showbiz-ul autohton.

Cum a descris-o Simona Gherghe pe Andreea Marin

Într-un moment mai relaxat, dar provocator, realizatorul emisiunii i-a cerut să descrie câteva vedete cunoscute folosind o calitate și un defect. Printre acestea s-au numărat Andreea Marin și Mihaela Rădulescu – două femei care au marcat istoria televiziunii din România. Când a fost rugată să spună o calitate a Andreei Marin, prezentatoarea emisiunii Mireasa nu a stat pe gânduri: „Ambițioasă”, a fost răspunsul prompt. Apoi a continuat, explicând că, deși nu o cunoaște în profunzime, o apreciază sincer:

„O știu pe Andreea, ne-am intersectat de câteva ori în emisiunile pe care le-am prezentat, dar nu o cunosc atât de bine încât să spun ce defect are. Nu știu, mi se pare o tipă foarte ok, foarte muncitoare, un om foarte determinat. Uite, este în lumina reflectoarelor de zeci de ani”, a subliniat Gherghe, oferind un portret al celei supranumite „Zâna Surprizelor”.

A urmat Mihaela Rădulescu, un alt simbol al televiziunii din România. Simona a avut și aici un răspuns elegant, dar sincer, în stilul ei caracteristic. Despre fosta prezentatoare de la ProTV și Antena 1, a spus: „O femeie de succes”, alegând să evidențieze reușitele profesionale ale acesteia.

Perioada în care a fost colegă cu Mihaela Rădulescu

În ceea ce privește un posibil defect, răspunsul a fost din nou moderat, dar clar:

„Domnule, nu știu. Cumva… să nu crezi că ocolesc răspunsul, sunt un om direct. Doar că exemplele astea două pe care mi le-ai dat… Sunt două femei foarte realizate. Sunt convinsă că au defecte, probabil că și ele au vorbit despre lucrurile astea, dar mie îmi place întotdeauna să găsesc lucrurile bune în oameni. Cu Mihaela, o perioadă am fost colegă la Antena 1 și țin minte că eram destul de mică atunci, aveam 20 și ceva de ani, și eram fascinată de cum arată – era ca o zeiță. Este și acum, arată foarte bine”, a spus cu sinceritate Simona Gherghe.

Simona Gherghe și-a început cariera în mass-media în orașul natal, Iași, unde a lucrat la un post de radio local. Ulterior, a făcut trecerea către televiziune, colaborând cu diverse posturi regionale. Această etapă a fost esențială pentru formarea sa ca profesionist. În anul 2002, Simona a ajuns în redacția Antena 1, unde a început ca reporter în cadrul știrilor. Datorită seriozității și naturaleței în fața camerei, a evoluat rapid și a ajuns prezentatoare a știrilor sportive din cadrul „Observatorului”.

Vedeta a devenit foarte cunoscută la nivel național odată cu preluarea emisiunii „Acces Direct”, un talk-show cu teme sociale și subiecte de actualitate. A prezentat această emisiune timp de aproape 8 ani, reușind să atragă publicul zi de zi. După o scurtă pauză din televiziune, în care s-a concentrat pe familie, Simona a revenit în forță ca prezentatoare a emisiunii matrimoniale „Mireasa”, difuzată de Antena 1. Emisiunea a ajuns la sezonul cu numărul 11.