Sfârșitul lumii, mereu amânat: de ce apocalipsa rămâne o obsesie colectivă. Ce spun specialiștii

De la primele civilizații până în prezent, oamenii au privit mereu spre viitor cu teama că totul se va sfârși brusc. Istoria abundă în profeții despre apocalipsă, fiecare cu argumente „irefutabile”, dar toate infirmate de realitate. O privire asupra acestei fascinații arată nu doar creativitatea scenariilor, ci și felul în care frica de necunoscut este exploatată social, politic și chiar comercial.

Lista datelor anunțate pentru sfârșitul lumii, documentată pe Wikipedia, seamănă cu un calendar al dezamăgirilor. De la răscoala iudaică împotriva romanilor în anul 66 d.Hr., la faimosul „sfârșit” al calendarului mayaș în 2012, omenirea a trecut prin nenumărate alarme false. Exemplele abundă: fostul inginer NASA Edgar C. Whisenant a publicat cartea „88 de motive pentru care Răpirea va fi în 1988”, prezicând izbucnirea unui al treilea război mondial și venirea Judecății de Apoi. Când nimic nu s-a întâmplat, a mutat data în octombrie 1988, apoi în 1989, 1993 și 1994, până când publicul a încetat să-i mai cumpere cărțile.

Nici organizațiile religioase nu au fost mai prudente. Martorii lui Iehova au anunțat sfârșitul în 1941, apoi în 1975 și din nou în 1982. Fiecare eșec a fost urmat de explicații și noi calcule, demonstrând că apetitul pentru apocalipsă depășește rușinea predicțiilor greșite. Chiar și Isaac Newton, un titan al științei, a sugerat anul 2060 ca posibil final al istoriei umane.

De la catastrofe cosmice la scenarii cotidiene

Motivul pentru care aceste previziuni prind rădăcini este diversitatea posibilităților. Biblia descrie cu lux de amănunte „Timpurile de pe urmă”, dar știința are propriile scenarii: soarele se va transforma într-un gigant roșu care va arde atmosfera terestră, un asteroid ar putea lovi planeta, o erupție supervulcanică ar putea provoca ierni globale, iar scăderea nivelului de CO₂ ar putea face imposibilă viața vegetală. La acestea se adaugă temerile contemporane: războaie nucleare, inteligență artificială scăpată de sub control, pandemii, invazii extraterestre sau – preferatul culturii pop – apocalipsa zombilor.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Sondajele arată că, în 2012, 14% dintre oameni credeau că vor asista la sfârșitul lumii în timpul vieții lor, procentul urcând la 22% în rândul americanilor. Frica de catastrofe devine astfel un element constant al psihologiei colective, indiferent de epocă sau de nivelul de cunoștințe științifice.

Frica, un instrument de manipulare

Istoria arată că predicțiile apocaliptice au fost adesea însoțite de acuzații împotriva unor grupuri considerate responsabile. În Evul Mediu, comunitățile evreiești erau țap ispășitor pentru orice dezastru, inclusiv pentru „sfârșitul lumii”. Francezii îi învinovățeau pe englezi, protestanții pe catolici, iar catolicii pe musulmani. Teama de apocalipsă a devenit un pretext pentru persecuții, întărind diviziuni sociale și politice deja existente.

Această dinamică nu a dispărut. De fiecare dată când se anunță o nouă „dată a sfârșitului”, apar și voci care dau vina pe guverne, pe marile companii, pe tehnologie sau pe diverse minorități. Predicțiile catastrofale se transformă astfel într-o armă de propagandă, un mod de a canaliza nemulțumiri și resentimente.

În ciuda tuturor avertismentelor, planeta continuă să existe, iar oamenii își reiau rutina a doua zi după „apocalipsă”. Poate că adevărata lecție nu este despre finalul inevitabil, ci despre reziliența speciei umane și despre nevoia de a găsi sens în fața incertitudinii. Sfârșitul lumii a fost anunțat de mii de ori și, cel mai probabil, va continua să fie prezis. Până atunci, singurul lucru sigur este că viața merge mai departe – iar frica de apocalipsă rămâne un capitol fascinant din povestea noastră colectivă.