17 iul. 2025 | 06:45

Sezonul al doilea din Poker Face se întoarce de astăzi pe SkyShowtime, dar nu oricum. Ce te așteaptă în continuarea unuia dintre cele mai iubite seriale ale momentului

Share
Sezonul al doilea din Poker Face se întoarce de astăzi pe SkyShowtime, dar nu oricum. Ce te așteaptă în continuarea unuia dintre cele mai iubite seriale ale momentului
Poker Face se întoarce de astăzi / Foto: SkyShowtime

Sezonul al doilea al serialului Poker Face, creat de regizorul Rian Johnson și cu Natasha Lyonne în rolul principal, debutează exclusiv pe SkyShowtime pe 17 iulie 2025, odată cu lansarea primelor trei episoade.

Restul episoadelor vor fi disponibile, treptat, săptămânal, continuând tradiția captivantă a formatului „cazul săptămânii”.

Carismatică și mereu surprinzătoare, Natasha Lyonne își pune din nou amprenta asupra rolului Charlie Cale, o adeptă a dezvăluirii minciunilor, pe care le descoperă printr-o abilitate aproape supranaturală.

Charlie se află din nou la volanul mașinii sale clasice Plymouth Barracuda, iar în sezonul doi, ea va traversa decoruri diverse, așa cum ne-a obișnuit deja.

Fiecare episod se lansează ca fiind unul independent, dând un suflu nou formulei de succes a primului sezon.

poker face sezonul 2

Sezonul al doilea din Poker Face poate fi urmărit începând de astăzi pe SkyShowtime

O distribuție care vorbește de la sine

Partea vizuală și atmosferică se inspiră din cinematografia americană a anilor ’70, dar menține tonul modern, amplificat de umorul actriței Natasha Lyonne.

Unul dintre punctele forte este distribuția impresionantă: Cynthia Erivo, John Mulaney, Katie Holmes, Awkwafina, John Cho, Kumail Nanjiani, Richard Kind, Giancarlo Esposito, Simon Rex, Justin Theroux sau Haley Joel Osment.

Steve Buscemi surprinde prin vocea enigmatică „Good Buddy”, un fel de confident radio prin care Charlie primește sfaturi esențiale în călătoria sa, iar agentul FBI Luca, interpretat de Simon Helberg, contribuie, la rândul său, consistent.

De ce ai continua să te uiți la Poker Face

După ce în primul sezon al Poker Face Charlie a fost în pericol din cauza unui patron de cazino, sezonul doi o găsește în continuare în plină fugă de teama organizațiilor care o vânează. Instinctul ei pentru detectarea minciunilor o aruncă în situații periculoase, dar pline de substanță psihologică.

Natasha Lyonne a explicat că sezonul explorează un aspect interior profund: izolarea, dorința de conexiune și evoluția personajului, acum mai matur după o perioadă dificilă.

Serialul are 12 episoade în sezonul doi, cu primele trei lansate pe 17 iulie 2025, pe SkyShowtime. Formatul episodic „cazul săptămânii” permite fiecărei povești să fie tratată ca un mini film, cu atmosferă unică.