„Setea” tot mai mare a atmosferei agravează seceta la nivel global. Ce ne rămâne de făcut, conform oamenilor de știință

Un nou studiu publicat în revista Nature atrage atenția asupra unui fenomen ignorat frecvent în analiza secetelor: cererea evaporativă a atmosferei (AED – atmospheric evaporative demand), adică „setea” atmosferei pentru apă.

Conform cercetării, AED este responsabilă pentru aproximativ 40% din intensificarea secetelor la nivel global între 1981 și 2022, scrie Science Alert, care citează un material publicat inițial în The Conversation.

Care sunt pericolele care ne pândesc

Pe măsură ce temperatura globală crește, atmosfera extrage mai multă umezeală din soluri, râuri, lacuri și plante.

Chiar și în regiunile unde cantitatea de precipitații a rămas relativ constantă, secetele devin mai frecvente și mai severe deoarece aerul uscat, fierbinte și agitat „cere” tot mai multă apă. Această cerere excesivă afectează rezervele naturale și pune presiune pe ecosisteme și activități umane.

Cercetătorii explică fenomenul printr-o analogie financiară: dacă precipitațiile sunt „venitul” solului și AED este „cheltuiala”, atunci chiar și cu același venit, un buget dezechilibrat duce la deficit.

Asta se întâmplă cu umiditatea solului: cererea tot mai mare a atmosferei consumă mai repede rezervele disponibile, generând secetă.

În perioada 2018-2022, spre exemplu, suprafața globală afectată de secetă a crescut cu 74%, iar peste jumătate din această extindere (58%) se datorează creșterii AED.

Anul 2022 a fost cel mai afectat de secetă din ultimele patru decenii, cu peste 30% din uscatul planetei aflat sub condiții de secetă moderată până la extremă. În Europa și Africa de Est, acest fenomen s-a resimțit puternic, mai ales din cauza intensificării evaporării, nu a lipsei de ploi.

Adaptarea la criză necesită monitorizarea atentă a „setei atmosferice”

Cercetarea se bazează pe date climatice globale de înaltă calitate, incluzând temperatură, umiditate, radiație solară și viteza vântului, toți factori care influențează câtă apă poate extrage atmosfera din sol și vegetație. Combinând acești factori, cercetătorii au măsurat AED pentru a înțelege mai clar dinamica secetei.

În Europa, efectele au fost vizibile: debitul râurilor a scăzut, hidrocentralele au produs mai puțină energie, recoltele au fost compromise, iar orașele s-au confruntat cu penurii de apă. Sectoarele agriculturii, energiei și aprovizionării cu apă au fost supuse unei presiuni fără precedent.

Studiul evidențiază că în regiunile vulnerabile, cum sunt Africa de Est și de Vest, sud-vestul SUA sau vestul Australiei – AED a contribuit cu peste 60% la severitatea secetei în ultimele două decenii. Aceasta subliniază necesitatea urgentă de a include AED în modelele de monitorizare și planificare climatică.

Soluțiile variază în funcție de cauza dominantă a secetei: dacă deficitul de apă provine din lipsa precipitațiilor, e nevoie de politici de conservare și stocare.

Dacă însă AED este factorul principal, strategiile trebuie să vizeze reducerea pierderilor prin evaporare și adaptarea culturilor agricole.

Cultivarea unor soiuri rezistente la secetă, irigațiile eficiente, îmbunătățirea calității solului și reabilitarea habitatelor sunt doar câteva măsuri necesare.