Semnalele poliţiştilor din intersecţii. Când trebuie să opreşti maşina sau să măreşti viteza
În intersecțiile aglomerate, semnalele polițistului rutier au prioritate față de semafoare și indicatoare. Înțelegerea corectă a acestora poate preveni accidentele și sancțiunile. Iată cum trebuie interpretate cele mai importante gesturi ale agenților de circulație.
Ce înseamnă semnalul de ”atenție, oprire” și când poți continua deplasarea
Unul dintre cele mai frecvente semnale întâlnite în trafic este brațul ridicat vertical. Acesta transmite mesajul ”Atenție, oprire!” și se adresează tuturor participanților la trafic care se apropie de intersecție. Practic, șoferii trebuie să se pregătească să oprească, reducând viteza și fiind atenți la următoarea comandă a polițistului.
Există însă o excepție importantă: conducătorii de vehicule care nu mai pot opri în condiții de siguranță pot continua deplasarea. De asemenea, dacă semnalul este făcut într-o intersecție, acesta nu obligă la oprire vehiculele deja angajate în traversarea acesteia. Scopul semnalului este de a preveni pătrunderea altor vehicule și de a permite reorganizarea fluxului de trafic.
Cum recunoști semnalul clar de ”oprire” și cui i se adresează
Semnalul de ”Oprire!” este indicat prin întinderea brațului sau a brațelor în poziție orizontală. Acest gest obligă la oprire toți participanții la trafic care circulă din direcțiile intersectate de brațul sau brațele întinse, indiferent de sensul lor de mers.
Poziția polițistului este esențială pentru interpretare. De exemplu, dacă un braț este întins orizontal, oprirea este obligatorie pentru cei care vin din direcția intersectată de acel braț.
Dacă polițistul se află cu spatele la trafic și brațele sunt întinse, șoferii din spatele său trebuie să oprească. După ce a transmis această comandă, agentul poate coborî brațele, iar simpla sa poziție continuă să însemne ”Oprire!” pentru vehiculele care vin din față sau din spate.
Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, balansarea pe verticală a unui baston reflectorizant sau a unui dispozitiv cu lumină roșie semnifică tot ”Oprire!” pentru participanții spre care este îndreptat semnalul.
Când îți cere polițistul să mărești sau să reduci viteza
Nu toate semnalele polițistului rutier presupun oprirea, se arată pe drpciv-romania.ro. Rotirea vioaie a brațului indică necesitatea măririi vitezei și grăbirii traversării drumului.
Acest semnal este folosit atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru a îndemna pietonii să elibereze rapid carosabilul. În schimb, balansarea pe verticală a brațului întins orizontal semnifică reducerea vitezei pentru conducătorii de vehicule.
Acest gest avertizează asupra unui potențial pericol, a unei zone aglomerate sau a unei situații care necesită prudență sporită. Respectarea acestor semnale contribuie la siguranța tuturor participanților la trafic și la menținerea unei circulații fluide în intersecții.